D***** G* C******* A*****
InculpatI**** C* R***** C********* A*****
InculpatK****** E******** C****
Parte civilăPentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată (trei acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 228-229 alin.l lit. b şi d şi alin. 2 lit b CP, cu aplic. art. 35 al 1 CP şi în condiţiile art 396 al 10 CPP, condamnă pe inculpatul Dulban Cristian-Andrei la 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art 91şi 92 CP suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art 93 al 1 şi 2 CP pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art 93 al 3 CP pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Câmpulung, judeţul Argeş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată (două acte materiale) faptă prev. şi ped. de art. 228-229 alin.l lit. b şi d şi alin. 2 lit b CP, cu aplic art. 35 al 1 CP,, art 38 al 1 CP şi în condiţiile art 396 al 10 CPP, condamnă pe inculpatul Ispas Robert Constantin Adrian la 1 an şi 4 luni închisoare. Pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt calificat, fapte prev. şi ped. de art. 270 alin. 1 din CP. cu aplic art 38 al 1 CP şi în condiţiile art 396 al 10 CPP, condamnă pe inculpatul Ispas Robert Constantin Adrian la 9 luni închisoare. În baza art 38 al. 1 rap la art 39 al. 1 lit b CP inculpatul Ispas Robert Constantin Adrian va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni la care se adaugă un spor de 3 luni, urmând să execute o pedeapsă de 1 an şi 7 luni închisoare. În baza art 91şi 92 CP suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art 93 al 1 şi 2 CP pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art 93 al 3 CP pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Câmpulung, judeţul Argeş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art 72 CP deduce reţinerea şi deţinerea inculpaţilor din data de 06.10.2020 şi până la data pronunţării - 18.12.2020. În baza de 397 CPP respinge ACŢIUNEA CIVILĂ. Constată că bunurile furate de inculpaţi au fost restituite persoanei vătămate. În baza art 112 al 6 CPC dispune confiscarea sumei de 375 lei de la inculpatul Ispas Robert Constantin Adrian şi suma de 245 lei de la inculpatul Dulban Cristian Andrei. În baza art 399 CPP dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru ambii inculpaţi. În baza art 215 al 1 CPP inculpaţii pe timpul cât se află sub control judiciar, trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Câmpulung, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art 215 al 2 lit a CPP obligă pe inculpaţi să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 800 lei(600 UP+100fond) cheltuielile judiciare statului. Cheltuielile judiciare cu avocatul din oficiu Ana Maria Vlad –fond pt suma de 554 lei, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare conform art 407 CPP. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.12.2020.
Hotarare 212/2020 din 18.12.2020