C*** I*** C******
InculpatC******* N******** P**** R***** S***
Parte vătămatăÎn temeiul art. 278 alin.1 C.p.p. îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei Sentinţei penale 162 din data de 15.03.2021 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5855/314/2020, în sensul că se va menţiona : „ … În baza art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adăugă un spor de 6 luni închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul C*** I*** C****** să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (unu) an şi 10 (zece) luni închisoare. …”, în loc de „ … În baza art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adăugă un spor de 9 luni închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul C*** I*** C****** să execute o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani şi 1 (una) lună închisoare.”, cum din eroare s-a consemnat. În temeiul art. 278 alin. 1 C.p.p., îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul Sentinţei penale nr. 162 din data de 15.03.2021 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5855/314/2020 în sensul că se vor insera, după paragraful 9 din dispozitiv, paragrafele 10, 11 şi 12 care se regăsesc în minuta sentinţei, astfel cum aceasta din urmă a fost îndreptată prin prezenta încheiere, respectiv: „ … În baza art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adăugă un spor de 6 luni închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul C*** I*** C****** să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (unu) an şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit. a C.pen. raportat la art.67 alin. 1 şi 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. şi art.65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.…” Prezenta încheiere face corp comun cu minuta, respectiv cu dispozitivul Sentinţei penale 162 din data de 15.03.2021 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5855/314/2020. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.04.2021
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.04.2021Condamnă inculpatul C*** I*** C****** la o pedeapsă de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută şi sancţionată de art. 295 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 C.pen., cu reţinerea art. 396 alin. 10 C.p.p.. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Condamnă inculpatul C*** I*** C****** la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută şi sancţionată de art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 C.pen., cu reţinerea art. 396 alin. 10 C.p.p.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Condamnă inculpatul C*** I*** C****** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută şi sancţionată de art. 323 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 38 alin. 1 C.pen. cu reţinerea art. 396 alin. 10 C.p.p.. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adăugă un spor de 9 luni închisoare reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul C*** I*** C****** să execute o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani şi 1 (una) lună închisoare. În baza art.45 alin.3 lit. a C.pen. raportat la art.67 alin. 1 şi 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. şi art.65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni. În baza art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpatul C*** I*** C****** să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul în cadrul Primăriei mun. Suceava sau în cadrul Primăriei com. Siminicea, programul de executare al acestei activităţi urmând să fie stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. Desfiinţează următoarele înscrisuri falsificate: Mandatul plată pensie nr. 296249 din data de 28.10.2014 şi Mandatul plată pensie nr. 296249 din data de 20.11.2012, ambele emise pe numele Primac M. Virginia. (f. 38 d.u.p.) În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul CLIM CĂTĂLIN ILIE la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat în cursul judecăţii, av. Băieşu Tunsu Andreea Narcisa, în cuantum de 627 lei (cameră preliminară), rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.03.2021.
Hotarare 162/2021 din 15.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.03.2021. Pronunţată azi, 03.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2021Stabileşte teremen pentru deliberare şi pronunţare la data de 03.03.2021. Pronunţată în şedinţa din 17.02.2021
Incheiere de sedinta din 17.02.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17.02.2021, ora 11:30, sala 206, pentru când persoana vătămată C******* N******** P**** R***** S*** are termenul în cuno?tin?ă. Se va cita cu mandat de aducere şi prin afişare la uşa instanţei inculpatul C*** I*** C****** . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.12.2020.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020