G****** C***** M*****
InculpatAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de instanţă din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, considerentele şi dispozitivul încheierii penale nr.28/21.11.2020 pronunţată în dosarul nr. 5856/207/2020 , în sensul că: În baza art. 227 alin. 2 din CPP rap. la art. 202 alin. 4 lit. b şi art. 215 şi art. 2151 din CPP respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal privind luarea măsurii arestării preventive şi dispune luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, respectiv de la data de 22.11.2020 şi până la data de 20.01.2021, inclusiv, faţă de inculpatul G****** C***** M*****, pentru săvâr?irea infrac?iunii de „lovirea sau alte violente”, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. Pen. In loc de În baza art. 227 alin. 2 din CPP rap. la art. 202 alin. 4 lit. b şi art. 215 şi art. 2151 din CPP respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal privind luarea măsurii arestării preventive şi dispune luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, respectiv de la data de 21.11.2020 şi până la data de 19.01.2021, inclusiv, faţă de inculpatul G****** C***** M*****, pentru săvâr?irea infrac?iunii de „lovirea sau alte violente”, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. Pen. Despre efectuarea îndreptării se va face menţiune în actele îndreptate. Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi Procuror. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu, azi, 23.11.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.11.2020În baza art. 227 alin. 2 din CPP rap. la art. 202 alin. 4 lit. b şi art. 215 şi art. 2151 din CPP respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal privind luarea măsurii arestării preventive şi dispune luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, respectiv de la data de 21.11.2020 şi până la data de 19.01.2021, inclusiv, faţă de inculpatul G****** C***** M*****, pentru săvâr?irea infrac?iunii de „lovirea sau alte violente”, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. Pen. În baza art. 215 alin. 1 lit. a, b, c şi alin. 2 lit. a, d şi j din CPP obligă pe inculpatul G****** C***** M*****, ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea respectiv Poliţia Drăgăneşti-Olt, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; - să nu se apropie de persoana vătămată Bidoae Liviu la o distanţă mai mică de 50 m şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu aceasta ; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 din CPP atrage atenţia inculpatului G****** C***** M***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Dispune emiterea adreselor prevăzute de art. 215 alin. 5 din CPP. Copii ale încheierii se comunică inculpatului şi procurorului. În baza disp. art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza disp art. 275 alin.6 C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu Neacşu Cristina Maria pentru inculpatul Gherghe Costel Marian, in cuantum de 626 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justi?ie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, atât pentru inculpat, cât şi pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21.11.2020, ora 13.50.
Incheiere masuri preventive faza de UP 28/2020 din 21.11.2020