S******** Ş*****
PetentI************ D* P****** A* J******** I**** - S*** D** C****
IntimatI*** – B***** D* P****** A********* A*
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petent. Anulează parţial procesul – verbal de contravenţie contestat, emis de intimată, sub aspectul contravenţiei prevăzute de art. 102, alin. 3, lit. 3 din OUG nr. 195 din 2002. Înlătură sancţiunile aplicate petentului pentru contravenţia prevăzută de art. 102, alin. 3, lit. 3 din OUG nr. 195 din 2002, respectiv sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2900 de lei şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Menţine, în rest, procesul-verbal contestat ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 10.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1455/2021 din 10.02.2021Amână pronunţarea la data de 10.02.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2021Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Buftea nr. 21 din data de 05.11.2020, dispune amânarea cauzei şi stabileşte termen la data de 26.01.2021, ora 11:30, pentru când se citează părţile.
Pentru înlocuirea petentului IPJ Ilfov cu IGPR.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020