Dosar 587/100/2020 din 24.04.2020

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 587/100/2020
Data dosar:
24.04.2020
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.11N-fond-confl.de munca,asig.soc.
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul A. V., în contradictoriu cu pârâta SC D.T.SRL, . Anulează decizia de concediere nr 1 din data de 24.03.2020. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia anterior deţinută emiterii deciziei de concediere, respectiv în funcţia de conducător autobuz. Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi alte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş, secţia I civilă Pronunţată azi, 07 iulie 2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei

    Hotarare 600/2020 din 07.07.2020
  • Sedinta din data de 23.06.2020 la ora 13:00

    Complet: Complet civil nr.11N-fond-confl.de munca,asig.soc.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea soluţiei la 07.07.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD