D*** C********* A***** S**
ReclamantM*** M**** M********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta B.K. succesor în drepturi al D.C.A. în contradictoriu cu pârâta M.M.M. Obligă debitoarea să-i plătească creditoarei suma de 1302, 26 lei, reprezentând debit principal. Executorie de drept. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept la apel, în termen de 30 zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătorie. Pronunţată astăzi, 29.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 134/2021 din 29.01.2021Pentru ca reclamanta să depună înscrisurile solicitate de instanţă, sub sanc?iunea suspendării judecării cauzei, va amâna cauza la data 29.01.2021, ora 11:20.
Incheiere de sedinta din 04.12.2020