C*** J******** D* P***** C********
PârâtR******* L******
Reclamant20) Dosar civil nr.5938/118/2020 HOT. Admite acţiunea formulată de reclamanta R******* L****** în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. Anulează Decizia nr.400689/05.08.2020 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Obligă pârâta să emită reclamantei o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prin care să valorifice, începând cu data de 29.07.2020, şi veniturile brute (“total brut realizat”) înscrise în adeverinţa nr.2/8/127/21.01.2020 eliberată de SC Electrificare CFR SA -Sucursala Electrificare Constanţa şi adeverinţa nr.CT43/1/198/24.10.1019 eliberată de SNTFC CFR SA-Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Constanţa, numai în măsura în care aceste venituri depăşesc veniturile totale deja valorificate. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat). Executorie. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Constanţa, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.12.2020.
Hotarare 3495/2020 din 16.12.2020