R***** N******
ReclamantA*** - S** M*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul R***** N****** în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ prin SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL MEDIAŞ. Dispune anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 31715/29.05.2019 emisă de Serviciul Fiscal Municipal Mediaş şi a Deciziei nr. 4200/04.09.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 31715/29.05.2019. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Sibiu, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 02 octombrie 2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 440/2020 din 02.10.2020Amana pronuntarea solutiei in cauza la data de 02 octombrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2020Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului. Dispune efectuarea unei adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, în vederea comunicării perioadei în care numitul R***** N****** a fost angajat la S.C. Creativ Construct S.R.L. şi în ce calitate. Acordă termen pentru data de 22 septembrie 2020, ora 09:00, pentru când vor fi citate părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 01 septembrie 2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 01.09.2020Amana pronuntarea solutiei in cauza la data de 01 septembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.08.2020Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Serviciului Fiscal Municipal Mediaş. Acordă termen de judecată în cauză la data de 18 august 2020 pentru soluţionarea fondului cauzei.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020