S* C****** T**** C****** S**
Recurent RECLAMANTS***** R**** R********** P*** M********* T******** P*** P*****
Intimat PÂRÂTC******** L**** A* M*********** T********
Intimat PÂRÂTP******* M*********** T********
Intimat PÂRÂTM********* T******** P*** P*****
Intimat PÂRÂTAdmite recursul declarat de recurenta–reclamantă S.C. CESSENA TRADE COMPANY S.R.L. împotriva încheierii din 08.03.2018 şi a sentinţei civile nr. 313/11.06.2020 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosar nr. 5944/30/2017* în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar. Casează încheierea şi sentinţa, iar, în rejudecare: Admite excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Tribunalului Timiş – secţia contencios administrativ şi fiscal şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş – secţia a II-a civilă. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei, azi, 12.11.2020.
Hotarare 1165/2020 din 12.11.2020