C****** P********
ReclamantB******** R****** S***** ( F*** D***** D***** S****** R****** S**
PârâtAdmite, în parte, contestaţia formulată de contestatoarea C****** P******** în contradictoriu cu intimata BORGWARNER ROMÂNIA S.R.L. (fostă DELPHI DIESEL SYSTEMS ROMÂNIA SRL). Constată nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară nr. 12265 din 16.11.2020, emisă de intimată. Obligă intimata la reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de sancţionare nr. 12265/16.11.2020. Obligă intimata să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data de 17.11.2020 şi până la data reintegrării efective a acesteia. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 10.000 lei cu titlul de daune morale. Obligă intimata să achite contestatoarei suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se vor depune la Tribunalul Ia?i. Pronunţată astăzi, 02.03.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instanţei.
Hotarare 504/2022 din 02.03.2022Amână pronun?area la data de 02.03.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2022Pentru audierea martorului
Incheiere de sedinta din 03.11.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 03.11.2021, ora 12:30, pentru ca pârâta să depună precizări cu privire la denumirea actuală a societăţii.
Incheiere de sedinta din 06.10.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 06.10.2021, ora 11:00, pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar de pârâtă.
Incheiere de sedinta din 16.06.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 16.06.2021, ora 11:00, pentru a se depune concluzii cu privire la excepţia invocată din oficiu de instanţă.
Incheiere de sedinta din 21.04.2021