M***** I****
ReclamantC*** N******** D* P***** P****** C*** J******** D* P***** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul M. I. (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele). Anulează decizia nr. 195987/2.03.2020 emisă de pârât. Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului, cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu acordarea cuantumului celui mai avantajos. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferenţei de pensie rezultate în urma revizuirii pensiei, calculată începând cu data de 1.03.2020, cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare calculată până la plata integrală a debitului principal. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 de lei, respingând restul pretenţiilor reclamantului formulate cu acest titlu. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 21 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 545/2020 din 21.07.2020