C**** C*********
CondamnatAdmite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire transferul persoanei condamnate C**** C********* în prezent deţinut într-un penitenciar din Republica Cehă. În temeiul art. 166 alin. 6 lit. a raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 3T 8/2016 pronunţată de Tribunalul Municipal din Praga la data de 20.04.2017, pronunţată în dosarul nr. 3 T 8/2016, rămasă definitivă prin hotărârea din data de 27.07.2017, pronunţată de Tribunalul Superior din Praga în dosarul nr. 2 To 63/2017, privind pedeapsa de 6 ani închisoare (2192 zile), aplicată persoanei condamnate C**** C********* pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 185 alin. 1, alin. 2 lit. a din Codul penal al Republicii Cehe, care îşi are corespondentul în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. 1 şi 3 lit. f din Codul penal român. Dispune transferarea persoanei condamnate C**** C********* într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate prin sentin?a penală sus - menţionată. În temeiul art. 73 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate C**** C********* perioada pedepsei privative de libertate deja executată de 791 de zile până la data de 25.10.2017, precum şi în continuare, de la data de 25.10.2017 la zi. În temeiul art. 166 alin. 12 din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 555 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei transferabile C**** C********* la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava a sumei de 964 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru persoana transferabilă, conform art. 8 alin. 1 lit. d din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru persoana transferabilă C**** C*********. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2020.
Hotarare 150/2020 din 20.11.2020Amână pronunţarea la data de 20.11.2020. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2020