K****** L***** C* S***** P******** A***
Intimat ReclamantA****** N******** P***** P**** Ş* I******** S****** A M*********** B********
Recurent PârâtRespinge cererea de repunere în termenul de recurs, cerere formulată de recurenta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti (cu datele). Admite excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul Kemenes Laszlo (cu datele) şi, în consecinţă: Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti (cu datele) împotriva sentinţei nr. 1558/05.11.2019 pronunţate de Tribunalul Harghita în dosar nr. 5974/3/2019. Obligă recurenta Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti la plata în favoarea intimatului Kemenes Laszlo a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată la data de 21 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 381/2020 din 21.07.2020suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură