G****** M***** G****
InculpatŢ***** V***** M*****
InculpatO***** M*****
Parte vătămatăAdmite sesizarea din oficiu cu privire la îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei penale nr. 60/29.03.2022, pronunţate în dosarul 599/184/2020 al Judecătoriei Balş. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr. 60/29.03.2022, pronunţate în dosarul 599/184/2020 al Judecătoriei Balş, în sensul că la alineatul al şaptelea, în loc de „Deduce perioada executată de inculpatul G****** M***** G**** de la 31.03.2022 la zi.” se va menţiona „Deduce perioada executată de inculpatul G****** M***** G**** de la 31.03.2021 la zi.” Îndreptarea se va face în toate exemplarele hotărârii. Cu drept de apel la Curtea de Apel Craiova în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.05.2022.
Incheiere finala dezinvestire 347/2022 din 24.05.20221. În baza art. 224 alin. 2 C.pen. îl condamnă pe inculpatul Gîrlaşu Marian-Gruia, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de violare de domiciliu. Constată că prin sentinţa penală 78/22.10.2020, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. 523/184/2020, definitivă prin decizia penală nr. 537/31.03.2021 a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilite pentru inculpatul Gîrlaşu Marian-Gruia prin sentinţa penală nr. 121/07.11.2017 a Judecătoriei Balş, definitivă prin neapelare la data de 21.11.2017. Constată că fapta pentru care inculpatul este judecat în cauza de faţă se află în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 78/22.10.2020 a Judecătoriei Balş şi în stare de pluralitate intermediară cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 121/07.11.2017 a Judecătoriei Balş. Descontopeste pedeapsa rezultanta de 1 an şi 2 luni închisoare aplicata prin sentinţa penală 78/22.10.2020, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. 523/184/2020, definitivă prin decizia penală nr. 537/31.03.2021 a Curţii de Apel Craiova, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 121/2017 a Judecătoriei Balş şi pedepsele de 4 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 8 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 78/2020 a Judecătoriei Balş. Inlătură sporul de 6 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 78/2020 a Judecătoriei Balş. În temeiul art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b contopeste pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta sentinţă cu pedepsele de 8 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 121/2017 a Judecătoriei Balş, şi pedepsele de 4 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 8 luni închisoare, stabilite prin sentinţa penală nr. 78/2020 a Judecătoriei Balş în pedeapsa rezultantă de 1 an 8 luni şi 20 de zile închisoare, stabilită prin adăugarea la pedeapsa cea mai mare (1 an închisoare) a unei treimi din restul celorlalte pedepse (8 luni şi 20 de zile), pedeapsa rezultantă urmând să fie executată în regim de detenţie. Deduce perioada executată de inculpatul G****** M***** G**** de la 31.03.2022 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr 143/2020 emis de 31.03.2020 şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei. 2. În baza art. 224 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. ?i art. 43 alin. 5 C.pen., îl condamnă pe inculpatul Ţiganu Viorel-Marian, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de violare de domiciliu. În baza art. 206 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. ?i art. 43 alin. 5 C.pen., îl condamnă pe inculpatul Ţ***** V***** M***** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de amenin?are. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. c. C.pen., contope?te pedepsele aplicate inculpatului ?iganu Viorel-Marian în pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 8 luni închisoare stabilită prin adăugarea la pedeapsa cea mai mare (1 an ?i 6 luni închisoare) a unei treimi din cealaltă pedeapsă (2 luni închisoare), pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 8 luni închisoare urmând a fi executată de inculpat în regim de detenţie. În baza art. 19, art. 25 alin. 1 şi art. 397 alin. 1 C.proc.pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă O***** M***** şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 2000 lei daune morale. În temeiul art. 272 alin. 2 C.proc.pen., onorariul avocatului din oficiu Bătineanu Constantin Cristinel – delegaţia nr. 442/2021, în cuantum de 217 lei, desemnat pentru inculpatul Gîrla?u Marian-Gruia, rămâne în sarcina statului ?i va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 272 alin. 2 C.proc.pen., onorariul avocatului din oficiu Tei?anu Florin-Octavian – delegaţia nr. 443/2021, în cuantum de 217 lei, desemnat pentru inculpatul ?iganu Viorel-Marian, rămâne în sarcina statului ?i va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul Gîrlaşu Marian-Gruia la plata sumei de 560 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul Ţiganu Viorel-Marian la plata sumei de 560 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel la Curtea de Apel Craiova în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei azi, 29.03.2022.
Hotarare 60/2022 din 29.03.2022Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 29.03.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 martie 2022.
Incheiere de sedinta din 01.03.2022Amână cauza la data de 01.03.2022 pentru a se depune SP nr. 78/22.10.2020, DP nr. 537/31.03.2021, precum si certificat de cazier actualizat referitor la inculpatul Girlasu Marian Gruia.
Incheiere de sedinta din 25.01.2022Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 25.01.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 07.12.2021Amână cauza la data de 07.12.2021 pentru a se cita martora si inculpatul, cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 09.11.2021Amână cauza la data de 09.11.2021 în vederea adminsitrării probatoriului încuviin?at, în sensul citării martorelor cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021Amână cauza la data de 19.10.2021, în vederea administrării probatoriului incuviintat.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021Amână cauza la data de 14.09.2021, ora 10.00, având în vedere nelegalitatea procedurii de citare cu partea civilă.
Incheiere de sedinta din 06.07.2021Amână judecarea cauzei la data de 06.07.2019, ora 10:00, completul C7, în vederea asigurării continuităţii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 15.06.2021Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 15.06.2021, ora 11,30, având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul Gîrlaşu Marian.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Amână cauza la 11.05.2021, la cererea inculpatului pentru lipsa apărătorului ales.
Incheiere de sedinta din 30.03.2021În baza art.386 C.pr.pen,. admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public. Dispune schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul Ţ***** V***** M***** din infracţiunea de violare de domiciliu prevăzuta de art. 224 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi ameninţare prevăzuta de art. 206 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen,în infracţiunea de violare de domiciliu prevăzuta de art. 224 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi ameninţare prevăzuta art. 206 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. Acordă termen de judecată la data de 30.03.2021, ora 11,30 C7 , pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere inculpaţilor G****** M***** G**** şi Ţ***** V***** M***** să se prezinte la termenul de judecată acordat pentru a fi audiaţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi data de 02.03.2021.
Incheiere de sedinta din 02.03.2021Amână cauza la data de 02.03.2021, ora 13.00,pentru a se comunica rela?iile solicitate.
Incheiere de sedinta din 05.02.2021Amână cauza la data de 05.02.2021, ora 09.30, pentru când se vor cita inculpaţii cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 15.01.2021Amână cauza la data de 15.01.2021, ora 09.00, ca urmare a admiterii cererii de amânare formulată de apărătorul persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 27.11.2020Amână cauza la data de 27.11.2020 ora 09:00 având în vederea cererea de amânare formulată de către avocatul persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 30.10.2020Amână cauza la data de 30.10.21010, ora 09.00, ca urmare a admiterii cererii de amânare formulată de apărătorul părţii vătămate.
Incheiere de sedinta din 09.10.2020Având în vedere cererea de amânare formulată de persoana vătămată, amână judecarea cauzei la data de 09.10.2010, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 11.09.2020