S* A** B**** S**
ReclamantU**** I***
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. AVE BIHOR SRL, în contradictoriu cu pârâtul U**** I*** , având ca obiect cerere de valoare redusă şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 86,63 lei, reprezentând debit neachitat, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05%/zi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru şi onorar curator special). Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Salonta. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.04.2020.
Hotararecameraconsiliu125/2020Având în vedere Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Preşedintelui României, precum şi Hotărârea nr.6 din data de 18.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Oradea, prezenta cauză se suspendă de drept.