P*** V*******
Parte vătămatăB******* R*********************
InculpatR**** S***** G***********************
InculpatI. În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, condamnă pe inculpata Bălteanu Ramona (în prezent aflată în Penitenciarul Bacău) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută ?i pedepsită de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. (2) din Codul penal, aplică inculpatei Bălteanu Ramona pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani, a cărei executare va începe conform art. 68 din Codul penal. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatei Bălteanu Ramona pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare, aplicată inculpatei prin sentin?a penală nr. 69/D/06.03.2018, pronun?ată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2303/110/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 şi executarea acestei pedepse. În baza dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din Codul penal raportat la art. 43 alin. (1) din Codul penal, adaugă pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, la care s-a dispus condamnarea inculpatei Bălteanu Ramona prin prezenta hotărâre, la pedeapsa de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 69/D/06.03.2018, pronun?ată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2303/110/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018, urmând ca inculpata Bălteanu Ramona să execute pedeapsa finală rezultantă de 5 (cinci) ani şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. b) din Codul penal, adaugă la pedeapsa complementară de 3 ani, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, partea neexecutată din pedeapsa complementară de 3 ani, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aplicată prin sentinţa penală nr. 69/D/06.03.2018, pronun?ată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2303/110/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018, respectiv 424 zile, de la data de 21.01.2020, data săvârşirii infracţiunii pentru care a fost condamnată prin prezenta sentinţă şi până la data de 19.03.2021, data la care s-ar fi împlinit durata pedepsei complementare, inculpata urmând a executa pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani şi 424 zile, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, la care adaugă, în baza art. 45 alin. (3) lit. b) şi alin (5) din Codul penal, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aplicată prin sentinţa penală nr. 69/D/06.03.2018, pronun?ată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2303/110/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018, inculpata urmând a executa pedeapsa accesorie rezultantă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, men?ine măsura arestării preventive, dispusă faţă de inculpata Bălteanu Ramona, de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierea nr. 31 MP/09.02.2020, pronunţată în dosarul penal nr. 3667/245/2020 al Judecătoriei Iaşi. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) din Codul penal, deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei Bălteanu Ramona: - durata reţinerii din data de 21.03.2017, astfel cum a fost dedusă prin sentinţa penală nr. 69/D/06.03.2018, pronun?ată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 2303/110/2017, definitivă prin neapelare la data de 20.03.2018; - durata reţinerii şi a arestării preventive în prezenta cauză, din data de 08.02.2020 la zi. II. În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, condamnă pe inculpata Roman Sorina-Gabriela (în prezent aflată în Penitenciarul Bacău), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută ?i pedepsită de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal. În temeiul art. 67 alin. (2) din Codul penal, aplică inculpatei Roman Sorina-Gabriela pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani, a cărei executare va începe conform art. 68 din Codul penal. În temeiul art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatei Roman Sorina-Gabriela pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza dispoziţiilor art. 96 alin. (4) din Codul penal, dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, aplicată inculpatei prin sentin?a penală nr. 3353/11.12.2018, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 17167/245/2018, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal, art. 32 din Codul penal raportat la art. 233 din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) şi d) din Codul penal şi executarea acestei pedepse. În baza dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din Codul penal raportat la art. 43 alin. (1) din Codul penal, adaugă pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, la care s-a dispus condamnarea inculpatei Roman Sorina-Gabriela prin prezenta hotărâre, la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 3353/11.12.2018, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 17167/245/2018, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018, urmând ca inculpata Roman Sorina-Gabriela să execute pedeapsa finală rezultantă de 5 (cinci) ani şi 2 (două) luni închisoare. În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, men?ine măsura arestării preventive, dispusă faţă de inculpata Roman Sorina-Gabriela, de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierea nr. 31 MP/09.02.2020, pronunţată în dosarul penal nr. 3667/245/2020 al Judecătoriei Iaşi. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) din Codul penal, deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei Roman Sorina-Gabriela: - durata reţinerii din data de 05.12.2017 (din dosarul nr. 1176/303/2018 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 244/11.05.2018, definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018), precum şi durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 07.06.2018 şi până la data de 11.12.2018, astfel cum a fost dedusă prin sentinţa penală nr. 3353/11.12.2018, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 17167/245/2018, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018; - durata reţinerii şi a arestării preventive în prezenta cauză, din data de 08.02.2020 la zi. În baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 19 din Codul de procedură penală, ia act că persoana vătămată P*** V******* nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat în totalitate. În baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de la inculpatele Bălteanu Ramona şi Roman Sorina-Gabriela de probe biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, informează pe inculpatele Bălteanu Ramona şi Roman Sorina-Gabriela că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza dispoziţiilor art. 272 din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. (2) din Protocolul din 14.02.2019 privind stabilirea onorariilor cuvenite avoca?ilor pentru furnizarea serviciilor de asisten?ă judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asisten?ă judiciară ?i/sau reprezentare ori de asisten?ă extrajudiciară, precum ?i pentru asigurarea serviciilor de asisten?ă judiciară privind accesul interna?ional la justi?ie în materie civilă ?i cooperarea judiciară interna?ională în materie penală, dispune majorarea onorariilor cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatele Bălteanu Ramona (avocat Lungu Dragoş-Daniel – delegaţie nr. 3452/02.03.2020) şi Roman Sorina Gabriela (avocat Luca Maria Andreea – delegaţie nr. 3444/02.03.2020), de la suma de 1663 lei, fiecare, la suma de 2000 lei, fiecare, urmând ca acestea să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Iaşi. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, cheltuielile privind avocaţii din oficiu rămân în sarcina statului. În baza dispoziţiilor art. 272 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 274 alin. (2) din Codul de procedură penală şi art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpata Bălteanu Ramona la plata sumei de 3350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, compusă din suma de 1350 lei – cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi suma de 2000 lei – cheltuieli judiciare avansate în cursul judecăţii. În baza dispoziţiilor art. 272 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 274 alin. (2) din Codul de procedură penală şi art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpata Roman Sorina-Gabriela la plata sumei de 3350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, compusă din suma de 1350 lei – cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi suma de 2000 lei – cheltuieli judiciare avansate în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2021.
Hotarare 90/2021 din 15.01.2021Amână pronunţarea la data de 15.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.01.2021Amână pronunţarea la data de 08.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.12.2020Amână pronunţarea la data de 31.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 28.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2020În baza dispoziţiilor art. 395 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea finalizării procedurii reconstituirii dosarului, cu privire la care s-a constatat distrugerea prin procesul-verbal nr. 915/CP/2020, întocmit de preşedintele Judecătoriei Iaşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 544 şi următoarele din Codul de procedură penală, repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 15.12.2020, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 19.11.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 19.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2020În baza dispoziţiilor art. 386 din Codul de procedură penală, respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatele BĂLTEANU RAMONA (în prezent aflată în Penitenciarul Bacău) şi ROMAN SORINA-GABRIELA (în prezent aflată în Penitenciarul Bacău), prin apărători din oficiu, privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimise în judecată, din infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută ?i pedepsită de art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 28.10.2020.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Stabileşte termen pentru pronunţare asupra schimbării de încadrare juridică la data de 28.10.2020. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 03.11.2020.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20.10.2020 faţă de lipsa martorului LM.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.10.2020, ora 13:30, faţă de lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.09.2020, ora 12:00, pentru audierea martorilor Melinte Lucian şi Lozovanu Marian.
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Având în vedere lipsa persoanei vătămate, amână cauza la data de 08.09.2020.
Incheiere de sedinta din 06.08.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.08.2020 pentru audierea inculpatelor şi a persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 14.07.2020