B** T****** Ş* D******
PetentR** & R** S***
CreditorAdmite cererea formulată de petentul BEJA Tufeanu şi Dominte. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu sentinţa civilă nr. 340/13.10.2020 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 3112/866/2020 pentru suma de 1384,79 lei la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi întârziere calculate pentru debitul principal în cuantum de 54 lei începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare datei scadente menţionată în fiecare factură şi până la data plăţii efective. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Soluţionată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.11.2020.
Incheiere de executare silita 2634/2020 din 25.11.2020