B******* C* B*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul B******* C* B***** la pedeapsa de 200 zile-amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În temeiul art. 61 al. 3 teza a II-a Codul penal rap. la al. 4 lit. c Codul penal stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă la 30 de lei, în final urmând a executa amenda penală în cuantum de 6000 de lei. În temeiul art. 63 al. 1 Codul Penal pune în vedere inculpatului că neexecutarea cu rea- credinţă a pedepsei amenzii în tot sau în parte se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 274 al. 1 Codul de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat, din care 200 lei cheltuieli efectuate in cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 iulie 2021, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor.
Hotarare 166/2021 din 05.07.2021În conformitate cu dispoziţiile art. 2, 8 şi 354 C.pr.pen., acordă termen pentru continuitatea completului de judecată. Amână cauza la data de 05 iulie 2021, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 28.06.2021Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul inculpatului, pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecata cauzei la data de 28 iunie 2021, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 mai 2021.
Incheiere de sedinta din 10.05.2021Încuviinţează cererea formulată de către inculpat pentru a-şi angaja apărător. Amână judecata cauzei la data de 10 mai 2021, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 05.04.2021