G********** D****
InculpatÎn temeiul art.396 alin.1 ?i 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H D, la următoarele pedepse: a) 3000 lei amendă penală compusă din 300 zile amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă la 10 lei pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin.1 Cod Penal, b) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 Cod Penal cu aplic. art.75 alin.2 lit.b Cod Penal. În temeiul art.39 alin.1 lit.d Cod Penal, rap. la art.38 alin.2 Cod Penal, privind concursul ideal de infrac?iuni, aplică inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare la care adaugă în întregime pedeapsa amenzii penale, respectiv 3000 lei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de 1 an închisoare ?i 3000 lei amendă penală. Atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art.63 Cod penal, potrivit cărora, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoare ?i, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare. În baza art. 274 al. (2) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (250 lei pentru faza de urmărire penală şi 1750 lei pentru faza de cameră preliminară şi judecată). Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronun?ată la data de 28 aprilie 2022 prin punerea prezentei hotărâri la dispozi?ia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 464/2022 din 28.04.2022Stabileste termen de pronuntare la data de 28.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2022Citarea telefonică a domnului expert B I D. Pune în vedere apărătorului ales al inculpatului să asigure ?i să pună la dispozi?ia expertului un service auto în vederea efectuării expertizei. Prorogă în continuare punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la imposibilitatea efectuării expertizei tehnice dispusă în cauză pentru următorul termen de judecată. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cuno?tin?ă acordat inculpatului H D. Stabile?te un nou termen de judecată pentru data de 1 aprilie 2022, ora 09:00. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 18 martie 2022.
Incheiere de sedinta din 18.03.2022Amânarea judecării cauzei ?i acordarea unui nou termen de judecată. listarea, de pe site-ul Ministerului Justi?iei, a nomenclatorului ?i a listei exper?ilor tehnici judiciari autoriza?i ?i ata?area acestora la dosarul cauzei. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului H D. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 18 martie 2022, ora 12:30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 11.02.2022Amânarea judecării cauzei ?i acordarea unui nou termen de judecată. Prorogă în continuare punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la imposibilitatea efectuării expertizei tehnice dispusă în cauză pentru următorul termen de judecată. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului H D. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 11 februarie 2022, ora 09:15. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 21.01.2022Amânarea judecării cauzei în vederea revenirii cu adresă către R.A.R. Mureş cu solicitarea de a comunica cartea de identitate a motocicletei pe care a prezentat-o inculpatul ?i certificatul de autenticitate. Men?ine dispozi?ia de înaintare a înscrisurilor ce vor fi comunicate de către RAR Mure? către Serviciul public comunitar regim permise de conducere ?i înmatriculare a vehiculelor cu solicitarea de a comunica dacă vehiculul este supus sau nu înmatriculării. Prorogă în continuare punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la imposibilitatea efectuării expertizei tehnice dispusă în cauză pentru următorul termen de judecată. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului Hangu Dănu?. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 21 ianuarie 2022, ora 09:30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 29.11.2021Amânarea judecării cauzei în vederea emiterii unei adrese către R.A.R. Mureş cu solicitarea de a efectua, pe cheltuiala inculpatului, identificarea vehiculului, respectiv a motocicletei pe care acesta o va prezenta în fapt la sediul acestora. De asemenea, se va solicita să emită cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de autenticitate, urmând ca ulterior emiterii acestor înscrisuri să fie înaintate, de îndată, instanţei de judecată. În condiţiile în care înscrisurile solicitate de la RAR vor fi depuse la dosarul cauzei anterior termenului de judecată ce urmează a se stabili în cauză, dispune înaintarea acestora către Serviciul public comunitar regim permise de conducere ?i înmatriculare a vehiculelor cu solicitarea de a comunica dacă vehiculul este supus sau nu înmatriculării. Admite cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public şi dispune emiterea unei adrese către Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei Aiud cu solicitarea de transmite la dosarul cauzei un referat privind modalitatea de executare a pedepsei dispusă prin sentin?a penală 423/18.03.2015, respectiv dacă inculpatul a fost liberat condi?ionat, iar în caz afirmativ prin ce hotărâre ?i restul rămas neexecutat. Prorogă punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la imposibilitatea efectuării expertizei tehnice dispusă în cauză pentru următorul termen de judecată. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului Hangu Dănu?. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2021, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 18.10.2021Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului Hangu Dănuţ şi dispune amânarea judecării cauzei pentru a acorda acestuia posibilitatea de a prezenta modepul în cauză la R.A.R, precum şi pentru a comunica ulterior un răspuns cu privire la caracteristicilor tehnice ale acestuia. Prorogă punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la imposibilitatea efectuării expertizei tehnice dispusă în cauză pentru următorul termen de judecată. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului Hangu Dănu?. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 18 octombrie 2021, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 06.09.2021Amânarea judecării cauzei în vederea revenirii cu adresă către Registrul Auto Român – Reprezentanţa Mureş cu solicitarea de desemna un specialist, în temeiul art. 172 alin. 7 din Codul de procedură penală, care să răspundă la următoarele întrebări: 1. Care este capacitatea cilindrică a motocicletei cross, marca Gagiva, de culoare galben cu alb, fără serie şasiu şi fără serie motor, cu privire la care, prin actul de sesizare, se susţine că a fost condusă de inculpatul H. D. la data de 02.08.2018, în jurul orei 21:20, pe DN15, în localitatea Gorneşti, jud. Mureş; 2. care este viteza maximă pe care motocicleta cross, marca Gagiva, de culoare galben cu alb, fără serie şasiu şi fără serie motor, o poate atinge prin construcţie şi dacă viteza maximă pe care aceasta o poate atinge depăşeşte 45km/h; 3. După stabilirea caracteristicilor tehnice de către specialistul desemnat, să se precizeze dacă, în funcţie de capacitatea cilindrică a motocicletei, era necesară înregistrarea sau înmatricularea acesteia, având în vedere şi caracteristicile constructive al motocicletei cross. Se va menţiona că examinarea poate să fie efectuată pe baza fotografiilor ce au fost puse la dispoziţie de către inculpat şi înaintate anterior către RAR, cu menţiunea că în situaţia în care respectivele fotografii nu vor fi suficiente pentru a se emite o părere cu privire la aceste aspecte, să se indice o dată la care inculpatul se poate prezenta cu motocicleta pentru a fi examinată fizic. Prorogă punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la imposibilitatea efectuării expertizei tehnice dispusă în cauză la un termen ulterior, după comunicarea răspunsului de către R.A.R. Mureş. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului H. D.. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 06 septembrie 2021, ora 10:00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2021.
Incheiere de sedinta din 24.05.2021Amânarea judecării cauzei în vederea punerii în discuţie, faţă de menţiunile prezentate de domnul expert I. M. O. la acest termen de judecată, a imposibilităţii efectuării expertizei tehnice dispusă în cauză. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului H. D.. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 24 mai 2021, ora 12:00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 19.04.2021Apreciind utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei, în temeiul art. 172 al. 2 Cod procedură penală, admite cererea formulată de către inculpat prin apărător ales şi dispune efectuarea unei expertize tehnice auto în cauză având următoarele obiective: 1. Care este capacitatea cilindrică a motocicletei cross, marca Gagiva, de culoare galben cu alb, fără serie şasiu şi fără serie motor, cu privire la care, prin actul de sesizare, se susţine că a fost condusă de inculpatul H. D. la data de 02.08.2018, în jurul orei 21:20, pe DN15, în localitatea Gorneşti, jud. Mureş. 2. Să se precizeze dacă în funcţie de capacitatea cilindrică a motocicletei era necesară înregistrarea sau înmatricularea acesteia, având în vedere şi caracteristicile constructive al motocicletei cross. Dispune desemnarea în calitate de expert pe domnul I. M. O., aflat la poziţia nr. 1 din lista de experţi la care instanţa are acces. Dispune emiterea unei adrese către domnul expert I. M. O., prin care i se va aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnat în calitate de expert în prezenta cauză pentru efectuarea expertizei încuviinţate. În temeiul art. 177 alin. 1 Cod procedură penală, în conformitate cu care atunci când instanţa „dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi expertul” dispune amânarea cauzei. Totodată, dispune citarea domnului expert I. M. O. de la adresa indicată în lista de experţi la care instanţa are acces, în situaţia în care nu este posibilă citarea telefonică a acestuia. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului H. D.. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 19 aprilie 2021, ora 12:30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2021.
Incheiere de sedinta din 22.03.2021Amânarea judecării cauzei pentru a acorda posibilitatea de a parveni la dosarul cauzei răspunsul Registrului Auto Român – Reprezentanţa Mureş. Prorogă punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la cererea formulată de apărătorul inculpatului privind efectuarea unei expertize cu obiectivul propus, la un termen ulterior, după comunicarea răspunsului de către R.A.R. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului H. D.. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 22 martie 2021, ora 11:30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 15.02.2021În temeiul art. 172 alin. 7 din Codul de procedură penală, emiterea unei adrese către Registrul Auto Român Mureş cu solicitarea de a desemna un specialist care să precizeze dacă motocicleta inculpatului trebuie supusă înmatriculării sau înregistrării, urmând ca examinarea să fie efectuată pe baza unor fotografii ce vor fi puse la dispoziţie de către inculpat, cu menţiunea că în situaţia în care respectivele fotografii nu vor fi suficiente pentru a se emite o părere cu privire la acest aspect, să indice o dată la care inculpatul se poate prezenta cu motocicleta pentru a fi examinată fizic. Pune în vedere apărătorului inculpatului ca în termen de 14 zile să depună la dosarul cauzei fotografiile ce se vor efectua motocicletei. În vederea emiterii unui punct de vedere de către un specialist R.A, dispune amânarea cauzei. Prorogă punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la cererea formulată de apărătorul inculpatului privind efectuarea unei expertize cu obiectivul propus, la un termen ulterior, după comunicarea răspunsului de către R.A.R. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului H. D.. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 15 februarie 2021, ora 09:00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 11.01.2021În temeiul art. 353 alin. 4 din Codul de procedură penală, dispune amânarea cauzei în vederea audierii martorului R. A. F.. În temeiul art. 265 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispune emiterea unui mandat de aducere pe seama martorului R. A. F., la adresa cunoscută. Prorogă punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la cererea formulată de apărătorul inculpatului privind efectuarea unei expertize cu obiectivul propus, pentru următorul termen de judecată. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, men?ine termenul în cunoştinţă acordat inculpatului H. D.. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 11 ianuarie 2021, ora 09:00. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020În temeiul art. 376 alin. 3 din Codul de procedură penală, admite cererea formulată de apărătorul inculpatului privind reaudierea martorilor C. C. G. ?i R. A. F., sens în care dispune amânarea cauzei în vederea citării acestora la adresa indicată în rechizitoriu. Admite cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public ?i dispune emiterea unei adrese către Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei Aiud cu solicitarea de transmite la dosarul cauzei sentin?a penală 423/18.03.2015 înso?ită de men?iuni privind data ?i modalitatea rămânerii definitive, precum ?i de un referat privind modalitatea de executare a pedepsei dispusă prin această sentin?ă, respectiv dacă inculpatul a fost liberat condi?ionat, iar în caz afirmativ prin ce hotărâre ?i restul de pedeapsă rămas neexecutat. Prorogă punerea în discu?ie ?i pronun?area cu privire la eventualele verificări cu privire la mopedul condus de către inculpat ?i cu privire la care se sus?ine că nu ar trebui să fie supus înmatriculării, pentru următorul termen de judecată, urmând ca la acela?i termen să fie puse în discu?ie ?i eventualele cereri în proba?iune ce vor fi formulate în acest sens. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, acordă termen în cunoştinţă inculpatului H. D., dată fiind prezenţa acestuia la acest termen de judecată. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 7 decembrie 2020, ora 09:30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.11.2020Admite cererea formulată de către inculpatul HANGU DĂNUŢ. Amână judecarea cauzei şi stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 09 noiembrie 2020, ora 09.30 – potrivit prev. art. 356 al. 3 Cod procedură penală - pentru a da posibilitatea inculpatului de a-şi angaja un avocat. Pune în vedere inculpatului că acesta este singurul termen de judecată acordat în acest sens. Potrivit dispoziţiilor art. 353 al. 2 Cod procedură penală, acordă termen în cunoştinţă inculpatului HANGU DĂNUŢ Amână judecarea cauzei la data de 09 noiembrie 2020, ora 09.30. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.09.2020