D******** A***** A********
InculpatI**** S*****
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. 1 C.P.P., se constată competenţa funcţională, materială şi teritorială a instanţei, legalitatea şi regularitatea actului de sesizare- rechizitoriul cu nr.1710/P/2019 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, a administrării probelor, precum şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul D******** A***** A******** zis Yasou, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art.228 alin. 1 – art.229 alin.1 lit.b şi d şi alin.2 lit.b C.p., constând în aceea că, în data de 05.12.2019, în jurul orei 19.00, a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea domiciliului persoanei vătămate I**** S***** de unde a sustras două motofierăstraie şi un mixer de mestecat material, în valoare totală de 2.500 lei, bunuri pe care D******** A***** A******** le-a vândut, în aceeaşi seară, lui Deaconescu Gheorghe contra sumei de 250 lei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu azi, 23.07.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 23.07.2020