M******** V* A**********
Intimat InculpatM******** V* A*************** a****** l* u** i********
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 752/28.07.2020 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 6155/193/2019. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 1 an închisoare, aplicată inculpatului Măzăreanu Abel Lucian prin sentinţa penală apelată, durata reţinerii acestuia de 24 ore, începând cu data de 13.11.2018, ora 17,30, dispusă prin Ordonanţa de reţinere nr. 5757/P/2018 din data de 13.11.2018, ora 17,30 a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani – Poliţia Municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale (f 29 - dosar urmărire penală). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Suma de 868 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.01.2021.
Hotarare 1/2021 din 04.01.2021Amână pronunţarea la data de 04.01.2021. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2020