T**** T***** C******
CondamnatS******** D* P********* M********
PetentSENTINŢA PENALĂ NR. 108/2021 Admite sesizarea formulată de S******** D* P********* M********. Constată că intimatul T. T. C., a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 495/08.12.2016 pronunţată în dosarul nr. 1697/336/2016 al Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2016, la pedeapsa rezultantă de un an 5 luni şi 10 zile închisoare compusă din pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. şi ped. de art. 338 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C. pr. pen. şi pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. şi ped. de art. 334 al. 4 C. pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C. pr. pen. şi art. 38 al. 1 C. pen. Constată că intimatul T. T. C. a fost condamnat prin Sentin?a penală nr. 293/07.05.2018 pronunţată în dosarul nr. 1902/336/2017 al Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1183/A/22.10.2018 a Curţii de Apel Cluj, la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare compusă din pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prev. şi ped. de art. 194 al. 1 lit. *e* C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. *a* şi *d* C. pen. (p. vătămată Cicioc Marius Ioan) şi pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. şi ped. de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. *a* şi *d* C. pen. şi art. 38 al. 2 C. pen., la care s-a adăugat sporul de 8 luni închisoare, fiind anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală 495/08.12.2016 pronunţată în dosarul 1697/336/2016 al Judecătoriei Viseu de Sus. Constată că intimatul T. T. C. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 83/18.02.2020 pronun?ată în dosarul nr. 487/336/2018 al Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.03.2020, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. şi ped. de art. 334 al. 1 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. şi ped. de art. 334 al. 2 C. pen., şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 2 C. pen., a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă în Sentinţa penală nr. 495/08.12.2016 pronunţată în dosarul nr. 1697/336/2016 al Judecătoriei Vişeu de Sus şi a fost stabilită pedeapsa rezultantă de 2 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare care a fost suspendată sub supraveghere. Constată că infracţiunile pentru care intimatul T. T. C. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 495/08.12.2016 pronunţată în dosarul nr. 1697/336/2016 al Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2016, prin Sentin?a penală nr. 293/07.05.2018 pronunţată în dosarul nr. 1902/336/2017 al Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1183/A/22.10.2018 a Curţii de Apel Cluj şi prin Sentinţa penală nr. 83/18.02.2020 pronun?ată în dosarul nr. 487/336/2018 al Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.03.2020 au săvârşite în concurs real. În temeiul art. 583 al. 1 C. pr. pen., raportat la art. 97 al. 1 C. pen., dispune anularea suspendării executării pedepselor stabilite în dosarele nr. 1902/336/2017 şi 487/336/2018 ale Judecătoriei Vişeu de Sus. Repune pedepsele în individualitatea lor, astfel: -pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. şi ped. de art. 338 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C. pr. pen., dispusă prin Sentinţa penală nr. 495/08.12.2016 pronunţată în dosarul nr. 1697/336/2016 al Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2016; -pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. şi ped. de art. 334 al. 4 C. pen. cu aplic. art. 396 al. 10 C. pr. pen. şi art. 38 al. 1 C. pen., dispusă prin Sentinţa penală nr. 495/08.12.2016 pronunţată în dosarul nr. 1697/336/2016 al Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare la data de 28.12.2016; - pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prev. şi ped. de art. 194 al. 1 lit. *e* C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. *a* şi *d* C. pen. (p. vătămată Cicioc Marius Ioan), dispusă prin Sentin?a penală nr. 293/07.05.2018 pronunţată în dosarul nr. 1902/336/2017 al Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1183/A/22.10.2018 a Curţii de Apel Cluj; - pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. şi ped. de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. *a* şi *d* C. pen. şi art. 38 al. 2 C. pen., dispusă prin Sentin?a penală nr. 293/07.05.2018 pronunţată în dosarul nr. 1902/336/2017 al Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1183/A/22.10.2018 a Curţii de Apel Cluj; - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. şi ped. de art. 334 al. 1 C. pen., dispusă prin Sentinţa penală nr. 83/18.02.2020 pronun?ată în dosarul nr. 487/336/2018 al Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.03.2020; - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. şi ped. de art. 334 al. 2 C. pen., dispusă prin Sentinţa penală nr. 83/18.02.2020 pronun?ată în dosarul nr. 487/336/2018 al Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.03.2020; - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 2 C. pen., dispusă prin Sentinţa penală nr. 83/18.02.2020 pronun?ată în dosarul nr. 487/336/2018 al Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă prin neapelare la data de 09.03.2020. În temeiul art. 40 al. 1 C. pen., art. 38 al. 1 C. pen., art. 39 al. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedepsele şi i se aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an şi 6 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani şi 10 luni închisoare în regim de detenţie. Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de apărătorul condamnatului privind deducerea perioadei în care condamnatul T. T. C. a fost reţinut, arestat la domiciliu potrivit Încheierii penale nr. 111/CP/08.08.2018 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin Încheierea penală nr. 150/14.08.2018 a Curţii de Apel Cluj, şi arestat preventiv potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 7/UP/09.02.2018 emis de Tribunalul Maramureş, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 5/UP/25.09.2020 emis de Judecătoria Vişeu de Sus şi potrivit Încheierii penale nr. 186/07.10.2020 a Tribunalului Maramureş. Respinge cererea formulată de apărătorul condamnatului privind aplicarea dispoziţiilor Legii 169/2017, ca inadmisibilă. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei. În temeiul art. 275 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocaţial în sumă de 313 lei pentru avocat Roman Adrian din Baroul Maramureş, numit din oficiu pentru condamnat, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 februarie 2021.
Hotarare 108/2021 din 11.02.2021Amână pronunţarea la data de 11.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2021Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 27.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2021Amână judecarea cauzei pentru data de 20 ianuarie 2021, ora 11:00, CPF 4. Se vor efectua verificări în sistemul ANP privind pe intimatul-condamnat, acesta urmând a fi citat fără dispoziţie de transfer, nefiind obligatorie prezenţa acestuia, acesta având posibilitatea să solicite audierea prin videoconferinţă.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Amână judecarea cauzei pentru data de 11 noiembrie 2020, ora 10:00. Se va emite adresă către Penitenciarul Gherla pentru a comunica dacă în perioada 22.03.2018-18.08.2018 în care intimatul-condamnat a fost arestat preventiv în Penitenciarul Gherla cazarea s-a făcut în condi?ii necorespunzătoare, respectiv: - cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/de?inut, care se calculează, excluzând suprafa?a grupurilor sanitare ?i a spa?iilor de depozitare a alimentelor, prin împăr?irea suprafe?ei totale a camerelor de de?inere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spa?iului în cauză; - lipsa accesului la activită?i în aer liber; - lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventila?ie; - lipsa temperaturii adecvate a camerei; - lipsa posibilită?ii de a folosi toaleta în privat ?i de a se respecta normele sanitare de bază, precum ?i cerin?ele de igienă; - existen?a infiltra?iilor, igrasiei ?i mucegaiului în pere?ii camerelor de deten?ie.
Incheiere de sedinta din 23.09.2020Amână judecarea cauzei pentru data de 23 septembrie 2020, ora 10:00. Se va emite adresă către IPJ Maramureş-Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă pentru a comunica dacă intimatul-condamnat a fost arestat preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureş, în caz afirmativ, în ce perioadă şi dacă în acea perioadă cazarea s-a făcut în condi?ii necorespunzătoare, respectiv: - cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/de?inut, care se calculează, excluzând suprafa?a grupurilor sanitare ?i a spa?iilor de depozitare a alimentelor, prin împăr?irea suprafe?ei totale a camerelor de de?inere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spa?iului în cauză; - lipsa accesului la activită?i în aer liber; - lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventila?ie; - lipsa temperaturii adecvate a camerei; - lipsa posibilită?ii de a folosi toaleta în privat ?i de a se respecta normele sanitare de bază, precum ?i cerin?ele de igienă; - existen?a infiltra?iilor, igrasiei ?i mucegaiului în pere?ii camerelor de deten?ie.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020Termen în vederea conexării dosarului la dosarul nr. 691/336/2020, sens în care se va trimite dosarul completului CPF 4 penal.
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Termen în vederea conexării prezentului dosar la dosarul nr. 691/336/2020.
Incheiere de sedinta din 10.06.2020În conformitate cu prev. art. 43 al. 2 teza I din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020 a Preşedintelui României şi art. 9 din Hot. nr. 23/18.03.2020 a Curţii de Apel Cluj, constată suspendată de drept prezenta cauză pe durata stării de urgenţă.
Incheiere suspendare din 28.04.2020