C**** Z****
Intimat InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Harghita împotriva sentinţei penale nr. 57/22.09.2020 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 616/96/2020. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală atacată şi, rejudecând cauza: În baza art. 485 al. 1 lit. a) Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Harghita cu inculpatul CS.ZS., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011. În baza art. 396 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011 condamnă pe inculpatul CS.ZS.la pedeapsa de 180 zile-amendă. În baza art. 61 al. 2 Cod penal stabileşte cuantumul unei zile-amendă la suma de 10 lei. În baza art. 404 al. 4 lit. a) Cod procedură penală deduce rap. la art. 72 al. 2 Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate durata reţinerii din data de 23.01.2015 dispusă prin Ordonanţa nr. 2/D/P/2015 din data de 23.01.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Harghita, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 179 zile-amendă, respectiv să plătească suma de 1790 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, constând în înlocuirea acesteia cu un număr corespunzător de zile de închisoare. În baza art. 112 al. 1 lit. b) Cod penal confiscă de la inculpat cantitatea de 1,89 grame fragmente vegetale şi 2,87 grame pulbere albă rămasă în urma efectuării constatării tehnico-ştiinţifice, predate la Camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Harghita. În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 771, 10 lei din care suma de 617,10 lei aferentă fazei de urmărire penală şi suma de 100 lei aferentă judecăţii în primă instanţă. În baza art. 275 al. 6 Cod procedură penală, cheltuielile reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile ocazionate de soluţionarea căii de atac rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2021.
Hotarare 8/2021 din 26.01.2021pronunţare la 26.01.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2021