Dosar 61/102/2020 din 16.01.2020

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 61/102/2020
Data dosar:
16.01.2020
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.07.2020 la ora 09:00

    Complet: CFca2
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecata formulată de reclamanta L L B, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş, ca fiind întemeiată şi în consecinţă: Anulează decizia nr. *********4926 din 21 noiembrie 2019 şi adresa nr. 33420 din 19 decembrie 2019 şi obligă pârâta să emită o nouă decizie de calculare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului pe numele reclamantei, la suma de 8.500 lei lunar, începând cu data de 05 iulie 2019. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 02 iulie 2020.

    Hotarare 234/2020 din 02.07.2020
  • Sedinta din data de 18.06.2020 la ora 09:00

    Complet: CFca2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 02.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020
  • Sedinta din data de 16.04.2020 la ora 09:00

    Complet: CFca2
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art.63 al.11 din Decretul nr.240/14.04.2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.

Flux dosar


Actualizare GRPD