M********* O***** P*** P*****
ReclamantD******** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul MUNICIPIUL ORADEA, în contradictoriu cu pârâta S.C. DELIZIOSO S.R.L. Obligă pârâta ca, în termen de 12 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să procedeze la intrarea în legalitate prin ob?inerea autoriza?iei de construire, iar în caz contrar să desfiinţeze lucrările constând în amplasare materiale publicitare: două firme în consola cu înscrisurile DELIZIOSO DOLCE; panouri placheta cu înscrisurile DELIZIOSO, materiale amplasate la punctul de lucru din Oradea, str. Republicii, nr. 5, jud. Bihor. Autorizează desfiinţarea lucrărilor de către reclamant şi pe cheltuiala pârâtei, în cazul în care pârâta nu se va conforma măsurilor dispuse în termenul de 12 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17.11.2020.
Hotarare 5276/2020 din 17.11.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronuntarea hotărârii la data de 03.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2020