S********* P*********** Ş* P*********** C********** D** C***** I** B* Î* N***** Ş* P** M***** D* S******* R L D* C*****
ReclamantI************ D* P****** J******* B*******
PârâtA********* A********
ReclamantA****** P**** V***
ReclamantA********* V*****
ReclamantRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge ca nefondată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi 23 aprilie 2021.
Hotarare 179/2021 din 23.04.2021Amână pronunţarea la data de 23 aprilie 2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2021Termen la solicitarea reprezentantului organizaţiei sindicale pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar de către instituţia pârâtă (într-un singur exemplar) şi pentru a formula un punct de vedere faţă de acestea.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Termen la solicitarea reprezentantului instituţiei pârâte pentru a depune la dosar tabelul cu valoarea salariului de funcţie pentru fiecare reclamant precum şi Anexa 1 la dispoziţiile de salarizare raportat la data de 01.04.2017.
Incheiere de sedinta din 18.02.2021termen pentru administrarea probei cu înscrisuri solicitată de reprezentantul reclaman?ilor, respectiv pentru a se emite adresă către instituţia pârâtă pentru a se solicita o serie de înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 10.12.2020Termen la solicitarea reprezentantului reclamanţilor pentru a formula precizări în vederea stabilirii cadrului procesual.
Incheiere de sedinta din 19.11.2020Disjunge judecata cauzei cu privire la reclamanţii Azamfire Daniela, Apostoaei Ovidiu, Apostol Marius Ciprian, Barabaş Nicoleta, Barariu Marius, Butacu Cătălin Dănuţ, Catruc Ionuţ, Cobuz Andreea, Coroi Iulian, Filipov Valentin, Florea Romică, Galon Vasile, Haliuc Gheorghiţă, Lazăr Cristinel, Molocea Marius Sebastian, Murăraşu Ionuţ Corneliu, Paşalău Mircea, Pîrvu Mihai, Timofte Bogdan, Iacobuţă Adriana, Cozmaciuc Mihaela, Condurache Ana Maria, Maxim Suzana Andra, Isăroiu George Cătălin, Chiorescu Lili, Axinte Dorel, Pascal Ionuţ Olivian, Luntrariu Alin Constantin, Păscăreanu Dan, Froicu Iuliana Anca, Goşu Constantin, Filip Anca Alexandra, Jitariu Octav Marian, Rusz Dorin, Moruzi Oana, Hurmuz Laurenţiu Paul, Istrate Maria Luisa, Ursache Iulian Răzvan, Moisuc Mihai, Acsinte Mirela Silvia, Pintilei Cătălin Gabriel, Ghidan Adriana, Abălaşei Corina Mihaela, Chiriac Răzvan Ionuţ, Puiu Marian Adrian, Suliţanu Marius, Azamfire Costel, Landea Gigi Fănel, Niţă Dumitru Cristian şi dispune formarea unui nou dosar în care persoanele mai sus menţionate vor figura în calitate de reclamanţi, iar IPJ Botoşani în calitate de pârât, dosar având acelaşi obiect, pentru care stabileşte termen în data de 19.11.2020, ora 10:00. Disjunge judecata cauzei cu privire la reclamanţii Acasandrei Camelia, Agache Constantin, Aivanesei Camelia, Alupoaei Anişoara, Andrei Ioan, Andrieş Dan Andrei, Apătăchioaie – Olaru Elena Valentina, Azamfirei Gheorghe, Bezerghianu Elena Doina, Buta Roxana Gabriela, Buta Micşunica, Ciobaniuc Constantin, Costescu Lucica Georgeta, Coşuleanu Vasile, Cucu Vasile, Dănăilă-Ştefănescu Livica, Drăguţu Vasilica Nicoleta, Grădinariu Petru, Hatnian Felicia, Hoanca Ioan, Macuc Simona Elena, Maxim Oana, Maxim Gheorghe, Nacu Cristian Gabriel, Pavăl Dumitru, Pintilei Ioan, Popa Daniela Cristina, Popoi Gabriela, Refec Liliana, Şchiopu Maricica, Tănasă Relu Nicuşor, Tcaciuc Bogdănel Ilie şi dispune formarea unui nou dosar în care persoanele mai sus menţionate vor figura în calitate de reclamanţi iar IPJ Botoşani în calitate de pârât, dosar în care amână pronunţarea pentru data de 19.10.2020. Acordă termen de judecată în cauza de faţă la data de 19.11.2020, ora 10:00, stabilind că în prezenta cauză calitatea de reclamanţi revine celor 500 funcţionari publici cu statut special indicaţi în tabelul depus la termenul din 14.10.2020 de către reprezentantul Sindicatului Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul IPJ Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.10.2020.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020Termen la solicitarea mandatarului Corneanu Cătălin Marcel pentru reclamanţi, pentru a indica în ordine alfabetică, numele reclamanţilor funcţionari publici, data angajării (pentru persoanele angajate după anul 2017), data încetării raporturilor de serviciu (dacă este cazul), grupate pe servicii, precum şi un tabel cu reclamanţii care au calitate de personal contractual.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020