G****** E****
ReclamantT**** I*****
PârâtI***** C******
PârâtG****** S****** E****
PârâtAdmite acţiunea precizată. Consfinţeşte tranzacţia încheiată între părţi la 4 februarie 2021. În conformitate cu dispoziţiile art. 440 C.pr.civ. prezenta hotărâre poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, respectiv Tribunalul Argeş. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Câmpulung. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 18 martie 2021, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 815/2021 din 18.03.2021Repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului. Emite adresă către Primăria comunei Vlădeşti pentru a se comunica dacă menţine sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 20 din 12 noiembrie 2020 în care sunt menţionate bunurile imobile ca făcând parte în integralitate din succesiunea defunctului, urmând a fi avut în vedere contractul de întreţinere nr. 549/1998 autentificat de Biroul Notarului Public Ionescu Cornelia, conform căruia bunurile au fost dobândite de către Glejaru Ion şi G****** E****. Pune în vedere reclamantei să precizeze acţiunea în sensul de a indica care este cota deţinută de către defunct din bunurile indicate ca fiind rămase în succesiune. Fixează termen în vederea judecării fondului la 18 martie 2021, cu citarea părţilor. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 17 februarie 2021, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 17.02.2021Amână pronunţarea la 17 februarie 2021. Cu cale de atac odată cu fondul. În conformitate cu art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 10 februarie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2021Amână pronunţarea la 10 februarie 2021. Cu cale de atac odată cu fondul. În conformitate cu art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 04 februarie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2021