G****** R*****
InculpatC****** C*******
Parte civilăÎn baza disp.art.396 alin.2 Cod procedură penală, condamnă inculpatul G****** R*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, la următoarele pedepse: • 1 (un) an şi 6(şase)luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt”, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 228 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art.396 alin. 10 Cod procedură penală, la care adaugă conform dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Codul penal, coroborat cu art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) şi alin. (3) din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal (respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice - prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat - prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. b) din Codul penal), pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b, pe durata si în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal; • 2 (doi) ani şi 10(zece)luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „acces ilegal la un sistem informatic” faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin. 10 Cod procedură penală, la care adaugă conform dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Codul penal, coroborat cu art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) şi alin. (3) din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal (respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice - prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat - prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. b) din Codul penal), pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b, pe durata si în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal; • 2 (doi) ani şi 8(opt)luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare de opera?iuni financiare în mod fraudulos”, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 250 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art.396 alin. 10 Cod procedură penală, la care adaugă conform dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Codul penal, coroborat cu art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) şi alin. (3) din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal (respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice - prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat - prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. b) din Codul penal), pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b, pe durata si în condiţiile art.65 alin.3 Cod penal. Constată că aceste fapte sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 1873/13.08.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 37098/245/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2020, nr. 3353/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 17167/245/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018, nr. 242/11.05.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr.1176/303/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018, nr.2580/20.11.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 38125/245/2019, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 633/24.09.2021 a Curţii de Apel Iaşi şi nr. 558/17.07.2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 419/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 981/17.12.2020 a Curţii de Apel Iaşi, În baza disp. art. 40 alin. 1 Cod penal, descontopeşte pedepsele rezultante stabilite prin sentinţele penale menţionate şi repune pedepsele componente în individualitatea lor, după cum urmează: • pedeapsa rezultantă constând în amenda de 3.330 de lei, compusă din 333 de zile-amendă, a câte 10 lei ziua aplicată prin sentinţa penală nr. 1873/13.08.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 37098/245/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2020, se descontopeşte în pedepsele componente de : - amenda de 2.000 de lei, compusă din 200 de zile-amendă a câte 10 lei ziua, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev.de art. 228 alin. 1 din Codul Penal cu aplicarea art. 77 lit. a, d din Codul Penal, persoană vătămată Crihan Lucian Constantin; - amenda de 2.000 de lei, compusă din 200 de zile-amendă a câte 10 lei ziua, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev.de art. 228 alin. 1 din Codul penal cu aplic. Art 77 lit. a, d Codul Penal, persoană vătămată Repede Andreea. - amenda de 2.000 de lei, compusă din 200 de zile-amendă a câte 10 lei ziua, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev.de art. 228 aln. 1 din Codul penal cu aplic. art 77 lit. d Codul Penal, persoană vătămată Busuioc Cătălin. • pedeapsa rezultantă de 2(doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3353/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 17167/245/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018, se descontopeşte în pedepsele componente de: - 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie (faptă săvârşită la data de 01.06.2018; - 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 244/11.05.2018, pronun?ată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1176/303/2018. • pedeapsa rezultantă de 3(trei)ani, 10(zece)luni şi 8(opt)zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2580/20.11.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 38125/245/2019, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 633/24.09.2021 a Curţii de Apel Iaşi, se descontopeşte în pedepsele componente de: - 3(trei)ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”,prev.şi ped.de art.228 aln. 1 cu referire la art.229 aln. 1 li.b Cod penal (fapta din data de 22.01.2018); - 1(un) an închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 242/11.05.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1176/303/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018; - 1(un)an şi 8(opt)luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3353/11.12.2018; • pedeapsa rezultantă de 2(doi)ani ?i 8(opt) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 558/07.07.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 419/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 981/17.12.2020 a Curţii de Apel Iaşi, se descontopeşte în pedepsele componente de : - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de de acces ilegal la un sistem informatic prev. şi ped. de art. 360 alin. 1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod proc.pen; - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev. şi ped. de art. 250 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod proc.pen. • pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de tentativă la tâlhărie (faptă din 05.12.2017, persoană vătămată Jugănaru Gabriela), aplicată prin sentinţa penală nr.242/11.05.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1176/303/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018. Menţine dispoziţia de anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere(aplicate prin sentinţa sentinţa penală nr.242/11.05.2018, pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1176/303/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018), dispusă prin sentinţa penală nr. 3353/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 17167/245/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018. În baza dispoziţiilor art. 40 alin. 1 Cod penal raportat la art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. e Cod penal, contopeşte pedepsele principale aplicate prin sentinţele anterior menţionate în individualitate lor, respectiv de 3 pedepse amenzi penale în cuantum de câte 2000 lei(aplicate prin sentinţa penală nr. 1873/13.08.2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 37098/245/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2020), 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare(aplicate prin sentinţa penală nr. 3353/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 17167/245/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018), 3(trei)ani închisoare(aplicate prin sentinţa penală nr. 2580/20.11.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 38125/245/2019, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 633/24.09.2021 a Curţii de Apel Iaşi), 2 pedepse a câte 2 ani închisoare(aplicate prin sentinţa penală nr. 558/07.07.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 419/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 981/17.12.2020 a Curţii de Apel Iaşi), 1(un) an închisoare(aplicată prin sentinţa penală nr.242/11.05.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1176/303/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018) cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre de 1(un)an şi 6(şase)luni închisoare, 2(doi)ani şi 10 (zece)luni închisoare şi respectiv 2(doi)ani şi (8)opt luni închisoare, urmând să stabilească pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare la care va adauga sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse(de 4(patru)ani, 6(şase) luni şi 20 de zile), inculpatul G****** R***** urmând a executa pedeapsa principală rezultantă de 7(şapte)ani, 6(şase) luni şi 20(douăzeci)zile închisoare şi amendă în cuantum de 3.330 de lei, compusă din 333 de zile- amendă, a câte 10 lei ziua(calculată prin stabilirea pedepsei baze a amenzii de 2000 lei şi adăugarea sporului obligatoriu de o treime din totalul celorlaltor două pedepse de aceeaşi natură). Constată că prin sentinţele penale nr.3353/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 17167/245/2018, nr.242/11.05.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1176/303/2018, nr.2580/20.11.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 38125/245/2019, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 633/24.09.2021 a Curţii de Apel Iaşi şi 558/07.07.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 419/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 981/17.12.2020 a Curţii de Apel Iaşi, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, respectiv : • prin sentinţa penală nr. 3353/11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 17167/245/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 28.12.2018, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal pe o durată de 2 ani; • prin sentinţa penală nr.242/11.05.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1176/303/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi l)Cod penal, pe o durată de 2 ani; • prin sentinţa penală nr. 2580/20.11.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 38125/245/2019, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 633/24.09.2021 a Curţii de Apel Iaşi, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, pe o durată de 2 ani; • sentinţa penală nr. 558/07.07.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 419/99/2020, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 981/17.12.2020 a Curţii de Apel Iaşi, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, pe o durată de 3 ani. Constată că prin aceleaşi hotărări i-a fost aplicată inculpatului G****** R***** şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal iar prin sentinţa penală nr.242/11.05.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 1176/303/2018, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018, şi cea a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. l) Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit.a Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit.a, b din Codul penal pe o durată de 3 ani iar a dreptului prev.de art. 66 alin. (1) lit.l din Codul penal pe o durată de 2 ani iar în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a, b şi l din Codul penal . În baza disp.art.45 alin.4 Cod penal scade din durata pedepsei complementare perioadele executate : • de la 10.11.2019 până la 07.01.2020 constând în interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. l Cod penal ; • de la 06.06.2018 până la 27.12.2018 şi de la 08.01.2020 până la 16.12.2020 constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. l lit.a şi b Cod penal. Deduce din executarea pedepsei principale a închisorii rezultante perioadele executate: • de la 20.12.2017 la 21.12.2017; • de la 18.01.2018 la 19.01.2018; • de la 30.01.2018 la 11.05.2018; • de la 06.06.2018 la 09.11.2019; • de la 08.01.2020 la zi. Constată că în prezent inculpatul G****** R***** se află în executarea mandatului de executare al pedepsei închisorii nr.409/05.04.2022, emis în baza sentinţei penale nr.375/28.03.2022 pronunţate de Judecătoria Găeşti în dosarul nr.5384/99/2021, rămase definitive prin necontestare la data de 05.04.2022 Dispune retragerea mandatului de executare al pedepsei închisorii nr.409/05.04.2022 emis pe numele inculpatului G****** R***** în baza sentinţei penale nr.375/28.03.2022 pronunţate de Judecătoria Găeşti în dosarul nr.5384/99/2021, rămase definitive prin necontestare la data de 05.04.2022, şi emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia . În temeiul disp.art.397 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.25 alin.1, 2 si 5 Cod procedură penală combinat cu art.1357 si 1349 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă C****** C*******, urmând a obliga inculpatul G****** R***** la plata sumei de 2600 lei cu titlu de daune materiale. În baza disp.art.272 Cod procedură penală dispune plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu de către Baroul Iaşi(delegaţia nr.10022/29.12.2020-av.Miler Fabiola, în sumă de 1495 lei), cheltuieli care, în temeiul art.275 al.6 Cod procedură penală, vor rămâne în sarcina statului. În temeiul disp.art.275 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul G****** R***** la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1000 lei (din care suma de 774,51 lei a fost avansată în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 22.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 244/2022 din 22.06.2022Amână pronunţarea pentru data de 22.06.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2022Amână pronunţarea pentru data de 17.06.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2022Amână pronunţarea pentru data de 31.05.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2022Amână pronunţarea pentru data de 12.05.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2022Amână pronunţarea pentru data de 14.04.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022Amână pronunţarea pentru data de 17.03.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2022Stabileşte pronunţarea pentru data de 17.02.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 20.01.2022La solicitarea inculpatului, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.01.2022, ora 13:00
Incheiere de sedinta din 16.12.2021La solicitarea reprezentantului Ministerului Public, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 16.12.2021, ora 12:30
Incheiere de sedinta din 04.11.2021Pentru clarificarea situaţiei juridice a inculpatului, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 04.11.2021, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Faţă de imposibilitatea prezentării inculpatului prin intermediul videoconferin?ei, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23.09.2021, ora 09:30
Incheiere de sedinta din 09.09.2021La solicitarea inculpatului de a se împăca cu persoana vătămată, precum şi pentru a-şi preciza poziţia procesuală, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.09.2021, ora 10:30
Incheiere de sedinta din 24.06.2021La solicitarea inculpatului de a se împăca cu persoana vătămată, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 24.06.2021, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 27.05.2021Faţă de lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 27.05.2021, ora 09:30
Incheiere de sedinta din 13.05.2021