L*** R***** c* d*** a***
ReclamantC****** L***** B****** D* S******** A D******** D* P********* A***** T********** P*** P*****
PârâtC****** J******** B***** D* S******** A D******** D* P********* A***** T********** P*** P******
PârâtJ*** E****
IntervenientP*** R*** G*******
IntervenientAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Ludu Rodica, în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Beclean, şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Braşov, reprezentată prin prefect, precum şi cererea de intervenţie formulată cu privire la intervenienţii J*** E****, şi Popa Radu – Gheorghe, şi în consecinţă: Obligă pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Beclean să efectueze punerea în posesie pentru suprafaţa de 2,61 ha teren agricol, reprezentând diferenţă până la suprafaţa totală de 5,80 ha teren reconstituită în proprietate autorului reclamantei şi intervenienţilor, Biliboacă Radu, în baza Legii nr.18/1991 (5,17 ha conform anexei 2A, poziţia 53 validată prin HCJ nr.41/1991 ) şi Legii nr.1/2000 (0,63 ha), să întocmească întreaga documentaţie necesară pentru eliberarea titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren menţionată (inclusiv suprafaţa cu privire la care s-a încheiat procesul - verbal de punere în posesie nr.5651/29.10.2007 şi pentru care nu au fost emise deja titluri de proprietate) şi să înainteze această documentaţie comisiei judeţene, în vederea emiterii titlului de proprietate. Obligă pârâta Comisia judeţeană Braşov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să elibereze titlu de proprietate pentru suprafaţa de 2,61 ha reconstituită în proprietate autorului reclamantei şi intervenienţilor, după înaintarea de către comisia locală a documentaţiei prevăzută de lege în acest scop. Obligă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Beclean să plătească reclamantei suma de 800 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată azi, 26 noiembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1464/2020 din 26.11.2020la 26.10.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2020termen acordaat pentru studiul răspunsului la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 15.10.2020termen acordat pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 03.09.2020