A******** D* P********** P* 4 O********
ReclamantP**** C****** G*******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, pentru perioada ianuarie 2016-iulie 2017. Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta A******** D* P********** P* 4 O********, în contradictoriu cu pârâtul PÎRVU CĂTĂLIN – GHEORGHE. Obligă pârâtul la plata sumei de 5.216,55 lei, către reclamantă, reprezentând contravaloarea cheltuieli de întreţinere pentru perioada august 2017 - decembrie 2019. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de întreţinere pentru perioada ianuarie 2016 – iulie 2017, ca fiind prescrisă. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata penalităţilor de întârziere, ca fiind nefondată. Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. In caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică azi 28 aprilie 2022 şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1852/2022 din 28.04.2022Amână pronunţarea la data de 28.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022- amâna cauza in vederea achitării diferenţei de onorariu definitiv pentru expert
Incheiere de sedinta din 24.02.2022- acordă termen de judecată pentru studierea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 13.01.2022- acordă termen de judecată pentru depunerea răspunsului la obiecţiunile încuviinţate la raportul de expertiză la acest termen
Incheiere de sedinta din 25.11.2021-acordă termen de judecată pentru studiul obiec?iunilor formulate la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 14.10.2021- acordă termen de judecată pentru studierea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 16.09.2021- amâna cauza pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 03.06.2021- amâna cauza pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 06.05.2021- amâna cauza pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 01.04.2021- amâna cauza pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 04.03.2021- acordă termen pentru efectuarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 04.02.2021amâna cauza in vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 03.12.2020- amâna cauza in vederea administrării probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 22.10.2020