C**** A********
InculpatB******* G***
Parte civilăB**** I****** C*******
Parte civilăB**** I**** G*******
Parte civilăZ****** C***** D*****
Parte civilăÎn temeiul art. 192 alin. 1, 2 din cod pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 cod pr. pen. condamnă pe inculpatul C.A., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infrac?iunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 67 Cod pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. i (dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică). În temeiul art. 66 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i C. pen. În temeiul art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Constanţa pe o perioadă de 3 ani, termen de supraveghere, stabilit potrivit art. 92 C. pen. În temeiul art. 92 alin. 3 C.pen. pune în vedere inculpatului C**** A******** să se supună măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a) – e) C. pen., respectiv: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin. 2 lit. b) C.pen. obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, pe durata termenului de supraveghere. Conform art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C.A.va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o durată de 80 de zile, în cadrul Primăriei mun. Medgidia prin Serviciul Monitorizare Servicii Publice şi Direcţia de Gestionare a Domeniului Public şi Privat Medgidia sau în cadrul Consiliului Local Medgidia, jud. Constanţa, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului C.A. asupra prevederilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr.76/2008; Dispune prelevarea de la inculpatul C.A. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr.76/2008; Aduce la cunoştinţa inculpatului C.A. faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Admite în parte ac?iunile civile formulate de către B.I.C., B.I.G., Z.C.D., B.A.R., Z.S.G. ?i Z.A.. Respinge ac?iunea civilă formulată de către B.G. ca inadmisibilă. Dispune obligarea SC Allianz Tiriac Asigurări SA, cu sediul în Bucure?ti, str. Grigore Alexandrescu, nr. 74 , sector 1, la plata de despăgubiri civile, după cum urmează: - către fiecare din păr?ile civile B.I.C., B.I.G., Z.C.D., B.A.R., Z.S.G, suma de 45.000 lei cu titlul de daune morale. - către partea civilă Z.A., suma de 10.000 de lei reprezentând daune morale. Respinge celelalte pretenţii formulate de aceste părţi civile, ca neîntemeiate. În baza art. 275, alin. 6 Cod procedură penală, suma de 1495 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu – avocat Iftode Elena, delegaţie 1727/2020, rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constan?a. În temeiul art. 276 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen obligă SC Allianz Tiriac Asigurări SA, cu sediul în Bucure?ti, str. Grigore Alexandrescu, nr. 74 , sector 1, la plata sumei de 2.687,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către păr?ile civile B.I.C., B.I.G., Z.C.D., B.A.R., Z.S.G. În temeiul art 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpatul C.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 3.000 de lei. Cu apel în 10 zile de la comunicare minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 07.04.2021.
Hotarare 818/2021 din 07.04.2021Amână pronunţarea la data de 07.04.2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2021Administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 25.02.2021Administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021