C******* A***** C*****
InculpatÎn temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, privind arestarea preventivă a inculpatului Caliniuc Adrian – Cosmin . În temeiul art. 202 alin. 1, alin. 3, alin. 4 lit. e) şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Caliniuc Adrian – Cosmin, cercetat sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de „tâlhărie calificată”, faptă prev. ?i ped. de art. 233, 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi (f) din C. pen., cu aplic. disp. art. 77 lit. d) din C. pen., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 07.12.2020 şi până la data de 05.01.2021 inclusiv. Respinge cererea inculpatului Caliniuc Adrian – Cosmin, prin avocat din oficiu, de luare a altei măsurii preventive, respectiv cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În baza art. 230 alin. 1 Cod procedură penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului Caliniuc Adrian – Cosmin . În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul Caliniuc Adrian – Cosmin, în cuantum de câte 313 lei (conform Delegatiei nr. 7436/07.12.2020), rămâne în sarcina statului, urmând a se achita din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu astăzi, 07.12.2020, ora 17.08. Judecător de drepturi şi libertăţi,
Incheiere masuri preventive faza de UP 12/2020 din 07.12.2020