U** O*** Ş*********
PetentA******* D******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta U** O*** Ş*********, în contradictoriu cu intimata A******* D******. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contraven?ionale în cuantum de 5.000 de lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie cu seria ANV nr. 0263884 din 01.04.2016, aplicată de DRV Iaşi, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 300 ore, ce urmează a fi adusă la îndeplinire în cadrul Primăriei Oraşului Ştefăneşti. Obligă intimata să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 300 ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2-3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Săveni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.06.2020.
Hotarare 263/2020 din 16.06.2020Având în vedere dispozi?iile art. 1 din Hot. nr. 22 din 29.04.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava, prin care au fost stabilite cauzele non penale de urgenţă deosebită ce se judecă în perioada stării de urgenţă; În temeiul art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/2020 emis de Pre?edintele României, prin care s-a instituit starea de urgen?ă începând cu data de 16.03.2020, pentru o perioadă de 30 de zile, stare ce a fost prelungită prin Decretul nr. 240 din 14.04.2020, judecata în prezenta cauză este suspendată de drept până la încetarea stării de urgen?ă.