D***** A*** S******
ReclamantC*** J******** D* P***** M********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul D. A. S., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş. Anulează decizia nr. 235681/31.03.2020, emisă de pârâtă. Obligă pârâta să recalculeze pensia reclamantului prin includerea în baza de calcul a pensiei a veniturilor realizate cu titlu acord global, conform adeverinţei nr. 16/05.02.2020 emisă de C.D.P. ARIS S.A., noile drepturi, stabilite în baza prezentei hotărâri, urmând a fi acordate începând cu data de 01.03.2020. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 10 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 636/2020 din 10.07.2020Amână pronunţarea soluţiei la data de 10.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.07.2020