M******** V*****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtRespinge apelul, ca nefondat. Obligă apelanta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefă.
Hotarare 29/2021 din 12.01.2021Pentru suplimentarea probelor, amână judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2021. Se emite adresă către Hidroelectrica S.A. Curtea de Argeş, pentru ca aceasta să precizeze, în raport de înscrisurile pe care le deţine, dacă sumele realizate de intimatul-reclamant cu titlu de indemnizaţie pentru concediu medical, premii şi alte drepturi, ajutor vacanţă, sumă sărbători legale, sumă cotă energie, menţionate în adeverinţa nr.91067 din 08.08.2019, au fost incluse în baza de calcul a contribu?iei de asigurări sociale datorată de angajator, potrivit actelor normative în vigoare la momentul realizării acestor venituri. În baza dispoziţiilor art.229 alin.1 din Codul de procedură civilă, părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 17.11.2020