Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
1. În baza art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul N. F., cu datele de stare civilă, pentru săvârşirea infracţiunii de încredin?area unui vehicul unei persoane ce nu posedă permis de conducere pentru a-l conduce pe drumurile publice, prev. şi ped. de art. 335 alin. 3 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, la pedeapsa amenzii penale de 2700 lei, reprezentând un număr de 90 de zile amendă, având în vedere un cuantum de 30 lei al unei zile amendă. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 alin.(1) şi (3) C. pen. privind înlocuirea numărului zilelor-amendă cu un număr corespunzător de zile de închisoare, în cazul neexecutării, în tot sau în parte, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii. 2. În baza art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul T. M., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Hude?ti sau Primăria ora?ului Darabani, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. şi a art. 91 alin. (4) C. pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) ?i (2) Cod procedură penală obligă inculpatul N. F. la plata către stat a sumei de 452 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 377 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin. (1) ?i (2) Cod procedură penală obligă inculpatul T. M. la plata către stat a sumei de 452 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 377 lei din cursul urmăririi penale. Stabile?te onorariul din oficiu la suma de 400 lei, pentru av. Damian Marius, Delega?ia nr. 451 din 30.06.2020. Onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. Cererea de Apel se depune la Judecătoria Darabani Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.12.2020.
Hotarare 142/2020 din 09.12.2020Dispune: În temeiul art.391 alin.1 C.pr.pen. stabileşte pronun?area pentru data de 09.12.2020.Pronunţată în şedinţa publică din 26.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2020Dispune: Acordă termen la 26.11.2020 pentru citarea inculpatului lipsă, Tanasă Mihai, cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020Amână judecata cauzei la data de 20.10.2020, dată pentru care se va cita inculpatul Niţă Florin cu mandat de aducere, inculpatul Tanasă Mihai se va cita cu citaţie simplă.
Incheiere de sedinta din 15.09.2020