S***** R****
InculpatS***** R********* A****** L* S***** I********
InculpatCondamnă pe inculpatul S***** R****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere , prev. de art. 335 al.2 C.p. , cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p., la o pedeapsă de 6 luni închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat , pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice , prev. de art. 337 C.P. , cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p., la o pedeapsă de 8 luni închisoare. În baza art.39 alin.1 lit. b C.P. coroborat cu art.38 al. 1 C.P. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv de 8 luni închisoare ,la care se adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată , adică 2 luni închisoare , el având de executat o pedeapsă totală de 10 luni închisoare. În baza art. 91-92 C.P. dispune suspendarea executării pedepsei, aplicată inculpatului prin prezenta, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 2 ani, calculat de la data de rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 C.P.,privind revocarea suspendării executării pedepselor sub supraveghere. În baza art. 93 C.P. pune în vedere inculpatului :-să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui;-să anunţe,în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăseste 5 zile;- să comunice schimbarea locului de muncă;- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă;-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în cadrul Primăriei com. Modelu sau în cadrul Primăriei com. Roseţi, în folosul comunitătii,pe o perioadă de 60 de zile. Serviciul de Probatiune Călăraşi va lua măsurile necesare conform art. 94 al.3 C.P. pentru executarea de către inculpat a obligaţiilor mai sus prevăzute. În baza art.274 al.1 C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat . Cu apel în 10 zile de la comunicarea prezentei. Pronunţată la data de 21.10.2021, prin punerea la dispoziţia părţilor a prezentei ,de către grefa instanţei.
Hotarare 390/2021 din 21.10.2021Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii la data de 21.10.2021 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2021Fată de lipsa inculpatului şi a martorului acordă termen.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021Fată de lipsa inculpatului acordă termen.
Incheiere de sedinta din 01.04.2021Pentru lipsa inculpatului , acorda termen
Incheiere de sedinta din 18.02.2021