I***** D*** F****** A* - I***** R****** S*
CreditorO*** A******
DebitorAdmite în parte cererea de emitere a unei ordonan?e de plată, formulată de reclamanta INTRUM DEBT FINANCE AG în contradictoriu cu pârâta O*** A******. Somează debitoarea să achite creditoarei, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii suma de 767,56 lei contravaloare servicii şi suma de 54,12 lei penalităţi de întârziere. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Obligă pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, propor?ional cu admiterea cererii. Cu cerere în anulare în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei din data de 23.07.2020.
Hotarare 752/2020 din 23.07.2020Avându-se în vedere prevederile art. 41 alin.6 din Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 din 16.03.2020 , publicat în Monitorul Oficial din data de 16.03.2020 , cauza se suspendă de plin drept pe durata stării de urgen?ă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.
Amână judecarea cauzei la data de 14.05.2020, orele 10:00. Se va pune in discutie competenta privind solutionarea cauzei. Se va acorda cuvântul pentru formulare de probe. Părtile au T.c. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020