B**** P***
IntimatU******* A************ T********** A M*********** T******** P*** P******* M*********** T********
IntimatP***** H***** E******
IntimatS***** R**** P*** M********* F********* P******
ApelantAdmite cererea de apel principal formulată de apelanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA şi cererea de apel incident formulată de B**** P*** împotriva sentinţei civile nr. 7322/22.07.2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 6420/325/2020 în contradictoriu cu intimaţii UNITATEA ADMINISTRASTIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIŞOARA prin PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA şi P***** H***** E******, şi, în consecinţă: Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINAN?ELOR PUBLICE, şi, în consecinţă respinge acţiunea formulată împotriva acestuia ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI TIMI?OARA PRIN PRIMAR. Admite acţiunea precizată formulată de reclamantul B**** P*** în contradictoriu cu pârâ?ii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI TIMI?OARA PRIN PRIMAR şi P***** H***** E****** (căsătorită WAGNER - PRUNKL). Menţine în rest sentinţa civilă apelată. Fără cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată în data de 26.05.2021prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. civ. din 2010.
Hotarare 645/2021 din 26.05.2021Amâna pronunţarea la data de 26.05.2021, NC3-A, prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2021Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 2/18.02.2021 a Tribunalului Timi? prin care a fost decisă desfiinţarea completului de judecată NC10, repartizează dosarul completului de judecata, NC3–A, urmând a fi citate păr?ile pentru termenul de judecată ce se va stabili
Incheiere de sedinta din 03.03.2021În vederea respectării principiului continuităţii şi al specializării completului de judecată, va dispune amânarea cauzei,
Incheiere de sedinta din 20.01.2021