Dosar 642/108/2020 din 13.03.2020

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 642/108/2020
Data dosar:
13.03.2020
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA a III-a CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL LITIGII DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.11.2021 la ora 09:00

    Complet: LMAS1-sup2
  • Alte soluţii

    Admite în parte acţiunea civilă, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul Quintus Alexandru Valeriu în contradictoriu cu intimata SC DEUTSCHE BAHN CARGO ROMÂNIA S.R.L. şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata sumei de 491 lei, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate şi neachitate în perioada 13 martie 2017 – 16.04.2019. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională SC DEUTSCHE BAHN CARGO ROMÂNIA S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul reconvenţional Quintus Alexandru Valeriu şi, în consecinţă, obligă pârâtul reconvenţional la restituirea sumei de 24.147 lei, reprezentând salariile achitate reclamantului în baza Sentinţei civile nr.757/04.11.2019 a Tribunalului Arad, desfiinţată prin Decizia civilă nr.174/22.05.2020 a Curţii de Apel Timişoara. Respinge în rest acţiunea şi cererea reconvenţională. Obligă reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 8.000 lei. Cu drept de apel, prin depunerea cererii de apel la Tribunalul Arad în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 1367/2021 din 23.11.2021
  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 10:30

    Complet: LMAS1-sup
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 23.11.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2021
  • Sedinta din data de 26.10.2021 la ora 10:00

    Complet: LMAS1-2021
  • Amână cauza

    Termen 16.11.2021 - pentru studierea răspunsului la obiec?iunile formulate la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 26.10.2021
  • Sedinta din data de 27.09.2021 la ora 09:00

    Complet: LMAS1-2021
  • Amână cauza

    Termen 26.10.2021 - pentru comunicarea obiec?iunilor la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2021
  • Sedinta din data de 13.09.2021 la ora 09:15

    Complet: LMAS1-2021
  • Amână cauza

    Termen 27.09.2021 - pentru studierea raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2021
  • Sedinta din data de 24.06.2021 la ora 10:00

    Complet: LMAS1-2021
  • Amână cauza

    Termen 13.09.2021 - pentru a se depune raportul de expertiză în domeniul contabilitate.

    Incheiere de sedinta din 24.06.2021
  • Sedinta din data de 31.05.2021 la ora 11:15

    Complet: LMAS1-2021
  • Amână cauza

    Termen 24.06.2021 - pentru a se depune raportul de expertiză în domeniul contabilitate.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2021
  • Sedinta din data de 05.04.2021 la ora 11:00

    Complet: LMAS1-2021
  • Amână cauza

    Termen 31.05.2021 - pentru a se depune raportul de expertiză în domeniul contabilitate.

    Incheiere de sedinta din 05.04.2021
  • Sedinta din data de 08.03.2021 la ora 11:00

    Complet: LMAS1-2021
  • Amână cauza

    Termen 05.04.2021 - pentru efectuarea expertizei contabile.

    Incheiere de sedinta din 08.03.2021
  • Sedinta din data de 22.02.2021 la ora 10:30

    Complet: LMAS1-2021
  • Amână cauza

    Termen 08.03.2021 - pentru a se face dovada achitării onorariului definitiv de expert.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2021
  • Sedinta din data de 25.01.2021 la ora 11:00

    Complet: LMAS1-2021
  • Amână cauza

    Termen 22.02.2021 - pentru studierea răspunsului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2021
  • Sedinta din data de 07.12.2020 la ora 11:10

    Complet: LMAS1-2020
  • Amână cauza

    Termen la 25.01.2021, pentru ca expertul să răspundă obiecţiunilor formulate de părţi la raportul deexpertiză.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2020
  • Sedinta din data de 16.11.2020 la ora 10:40

    Complet: LMAS1-2020
  • Amână cauza

    Termen 07.12.2020 - pentru studierea raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2020
  • Sedinta din data de 12.10.2020 la ora 10:00

    Complet: LMAS1-2020
  • Amână cauza

    Termen 16.11.2020 - cerere de amânare pentru depunerea raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 12.10.2020
  • Sedinta din data de 27.07.2020 la ora 10:15

    Complet: LMAS1-2020
  • Amână cauza

    Termen 12.10.2020 - pentru a se depune raportul de expertiză în domeniul contabilitate.

    Incheiere de sedinta din 27.07.2020
  • Sedinta din data de 13.07.2020 la ora 09:45

    Complet: LMAS1-2020
  • Amână cauza

    Termen 27.07.2020 - pentru a se depune dovada achitării onorariului provizoriu de expertiză şi pentru a se depune înscrisurile încuviinţate la acest termen.

    Incheiere de sedinta din 13.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD