Dosar 6460/270/2019 din 19.11.2020

obligaţia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6460/270/2019
Data dosar:
19.11.2020
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligaţia de a face
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 09:00

    Complet: C6A
  • Admitere apel

    Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa civilă nr.1528/28.08.2020 pronunţată de Judecătoria Oneşti în sensul că admite cererea şi în consecinţă: Obligă pârâtul Negoiţă Ambron Daniel la efectuarea, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei, a demersurilor legale de transcriere a autovehiculului cu nr. de înmatriculare BC 55 FER în proprietatea sa şi radierea sa din evidenţele autorităţii competente, iar în caz de neprezentare a pârâtului, se autorizează reclamanta să efectueze operaţiunile de transcriere şi radiere. Obligă pârâta Instituţia Prefectului-judeţul Bacău- Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor Bacău să efectueze menţiuni privind înstrăinarea autovehiculului cu nr. de înmatriculare BC 55 FER în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 07.04.2021.

    Hotarare 513/2021 din 07.04.2021
  • Sedinta din data de 23.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C6A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07.04.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD