I************ L** L* K*** R****** S**
ReclamantB***** R****
PârâtAdmite în parte cererea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul B. R. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1382,99 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate şi neachitate, conform facturilor fiscale s/n CSE150110956967 din data de 16.12.2015, s/n CSE160100646918 din data de 16.01.2016 şi s/n CSE150110046532 din data de 16.11.2015. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, în limita admiterii acţiunii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vaslui sub sancţiunea nulităţii. Prezenta hotărâre este executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.03.2021.
Hotararecameraconsiliu192/2021 din 25.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 25.03.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 11.03.2021, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2021În temeiul disp. art. 400 C.proc.civ., repune pe rol cauza în vederea suplimentării probatoriului ?i a lămuririi obiectului cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 02.03.2021, Cameră de Consiliu, pentru când vor fi citate părţile. Reclamanta va fi citată cu men?iunea de a depune precizări clare cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul de a se indica, defalcat, natura fiecărei sume pretinse de la pârâtul debitor şi de a indica facturile fiscale în care se regăsesc, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, conform prev. art. 242 alin. 1 C.p.c. Cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.12.2020.
Incheiere de sedinta din 23.12.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 23.12.2020, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 16.12.2020, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2020