A***** A*****
ReclamantC*** T********** D* P***** H*******
PârâtIa act de renunţare a reclamantului la capătul de cerere privind aplicarea indicelui de corecţie, conform prevederilor art. 170 alin. 1 din Legea nr. 263/2010. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul A***** A*****, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII HARGHITA, cu sediul în mun. Miercurea Ciuc, str. Kossuth Lajos, nr. 94, jud. Harghita şi, în consecinţă: Obligă instituţia pârâtă să recalculeze stagiul de cotizare a reclamantului, prin adăugarea unei perioade de 4 ani, aferentă activităţii prestate de reclamant în condiţii speciale după data de 1 aprilie 2001, care constituie stagiu suplimentar. Obligă pârâta să plătească pe seama reclamantului drepturile de pensie cuvenite ca urmare a recalculării stagiului de cotizare, începând cu data de 13.iulie 2020, data înregistrării cererii de chemare în judecată. Respinge cererea reclamantului privind plata diferenţelor de pensie rezultate ca urmare a recalculării, pentru perioada mai 2018 – 12 iulie 2020. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Harghita. Pronunţată în data de 08.10.2020, în condiţiile prevederilor art. 396, alin 2, Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 907/2020 din 08.10.2020amână pronunţarea la data de 08 octombrie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2020