B** T****** N*****
PetentS* R****** S*
CreditorM**** I****
DebitorAdmite cererea. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 532/09.10.2019 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 1025/304/2019, pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 1837,47 lei precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumei scadente şi neplătite în valoare de 922,47 lei, de la data scadenţei până la data plăţii efective, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 8 Aprilie 2020.
Incheiere de executare silita din 08.04.2020