I***** E********
ReclamantT********* G*****
PârâtT********* B*****
PârâtM********* J********
PârâtAdmite cererea. Lămureşte sentinţa civilă nr. 947 din 06.04.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 6590/120/2020, în sensul că obligă pârâ?ii T********* G***** şi T********* B***** de a plăti reclamantei, raportat la perioada în care au avut calitatea de angajatori ai acesteia, diferen?a dintre drepturi salariale reclaculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei la care se adaugă majorarea de 25% prev de art. III din OUG nr. 20/2016 şi drepturile salariale efectiv încasate, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, începând cu data de 03.12.2017 dar şi, în continuare, până la recunoaşterea dreptului de către pârâtul M********* J********. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.06.2021.
Incheiere de sedinta din 15.06.2021respinge cererea de îndreptare eroare materială. cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Incheierefinalacameraconsiliu din 15.06.2021Dispune îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurată în minuta pronunţată la data de 06.04.2021 în dosarul nr. 6590/04.12.2020 al Tribunalului Dâmboviţa – secţia I civilă – litigii de muncă, în sensul că, minuta conţine şi menţiunea Admite cererea formulată de reclamantă, iar în ceea ce priveşte sumele rezultate din reclacularea indemnizaţiei de încadrare şi plata diferenţelor salariale obligă pârâţii să le plătească începând cu data de 03.12.2017, restul menţiunilor din hotărâre rămânând valabile. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 27.04.2021.
Incheierefinalacameraconsiliu din 27.04.2021Respinge excepţia lipsa calită?ii procesuale active a reclamantei. Respinge excepţia lipsei de interes. Respinge excepţia inadmisibilităţii. Respinge excepţia lipsa calită?ii procesuale pasive a Tribunalului Galaţi. Obligă pârâ?ii Tribunalului Galaţi şi T********* B***** raportat la perioada în care au avut calitatea de angajatori ai acestuia, să plătească reclamantei sumele rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr.71/2015 şi a OUG nr.20/2016, începând cu 04.12.2017 (data poştei-plic) şi în continuare, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare de 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - OUG nr.27/2006) Obligă pârâţii Tribunalului Galaţi şi T********* B***** să plătească reclamantei, raportat la perioada în care au avut calitatea de angajatori ai acestuia, diferen?a dintre drepturile salariale cuvenite recalculate prin raportare la o valoare de referin?ă sectorială de 484,18 lei la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din OUG 20/2016 ?i drepturile salariale efectiv încasate, începând cu data de 20.03.2017, actualizată cu indicele de infla?ie la data plă?ii efective. Obligă pârâ?ii să plătească reclamantei diferen?a dintre drepturile băne?ti stabilite potrivit celor dispuse în paragrafelor anterioare ?i drepturile băne?ti efectiv plătite, actualizată cu indicele de infla?ie, precum ?i dobânda legală penalizatoare aferentă diferen?ei respective, calculată potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) ?i art. 3 alin. (2) - (4) din Ordonan?a Guvernului nr. 13/2011, de la data exigibilită?ii obliga?ii de plată a drepturilor salariale restante ?i până la data plă?ii lor efective. Obligă pârâtul M********* J******** să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se dupune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronun?ată în şedinţă publică azi, 06.04.2021
Hotarare 947/2021 din 06.04.2021Amână pronun?area la data de 06.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2021