B***** E*********** J*********** M****** V***** M*****
PetentE** C***** F****** D**
CreditorAdmite excepţia de perimare a cererii, excepţie invocată din oficiu. Constată perimarea cererii de încuviinţare a executării silite formulate de B***** E*********** J*********** M****** V***** M*****. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Calea de atac se depune la Judecătoria Turda. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi data de 7 iunie 2021.
Incheiere de executare silita 2133/2021 din 07.06.2021Respinge cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată. Menţine măsura suspendării prezentei cauze, până la îndeplinirea obligaţiilor procedurale stabilite de instanţă, obligaţii constând în a depune la dosar dovada transmiterii cesiunii de creanţă de la creditorul iniţial BNP Paribas Personal Finance SA la cedentul Cetelem IFN SA, conform contractului de cesiune de creanţe nr. 65/2017
Incheiere suspendare din 09.11.2020În temeiul art. 242 din Codul Procedură Civilă, suspendă soluţionarea prezentului dosar, până la îndeplinirea de partea petentă a obligaţiei procedurale menţionate la termenul din data de 19.10.2020, constând în depunerea la dosar a plăţii în sumă de 550 lei pe seama debitorului, prin depunerea extrasului de cont. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cauzei. Calea de atac se depune la Judecătoria Turda. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2020.
Incheiere suspendare din 19.10.2020pentru citare BEJ cu menţiunea de a depune la dosar inscrisuri
Incheiere de sedinta din 12.10.2020