P******** D* P* L**** J********** S******
PetentA****** S******** A********
IntimatÎn baza art. 318 alin. 14 Cod pr pen infirmă renunţarea la urmărirea penală dispusă prin ordonanţa nr. 5590/P/2018 din data de 07.07.2020 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu faţă de suspectul ANDRIA? ?EPTILICI ALEXANDRU , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autoriza?ie de construire sau de desfiin?are ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construc?ii reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în acela?i imobil - teren ?i/sau construc?ii, la construc?ii amplasate în zone de protec?ie a monumentelor ?i în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construc?ii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documenta?ii de urbanism aprobate, prev de art. 24 lit. a din Legea 50/1991 republicată. În baza art. 318 alin 15 lit a Cod pr pen desfiinţează soluţia de renunţare la urmărire penală dispusă prin ordonanţa nr. 5590/P/2018 din data de 07.07.2020 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 3 Cod pr pen cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu azi, 26.11.2020.
Hotararecameraconsiliu1442/2020 din 26.11.2020Amână pronunţarea încheierii la data de 26.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2020Stabileşte termen de pronunţare a încheierii la data de 11.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2020