S* T******* R* S** - S***** A***
CreditorS* C********* S**
DebitorG***** M**** R******* S***
LichidatorA*** B****
CreditorAdmite cererea formulată de administratorul judiciar G***** M**** R******* S***. În temeiul art. 175 alin. 1 din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S* C********* S**, ca urmare a faptului că în tabelul de creanţe nu mai este înscris nici un creditor şi continuarea activităţii societăţii, prin reinserţia debitoarei în activitatea economică. În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe administratorul judiciar G***** M**** R******* S*** de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor sau Registrului Societăţilor Agricole, Registrului Asociaţiilor şi Fundaţiilor /altor registre pentru efectuarea menţiunii de reinserţie a societăţii debitoare în circuitul economic, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 9.02.2022.
Hotarare 123/2022 din 09.02.2022PENTRU CA LICHIDATORUL JUDICIAR SĂ SE PRONUNŢE ASUPRA CERERII DE PLATĂ FORMULATĂ ÎN CAUZĂ
Incheiere de sedinta din 08.12.2021ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 08.09.2021ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 14.04.2021ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 20.01.2021Admite cererea formulată de creditoarea SC TRANSMEC RO SRL, împotriva debitoarei S* C********* S**. În temeiul art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolven?ei, Dispune deschiderea procedurii generale de insolven?ă împotriva debitorului S* C********* S**. În temeiul art.73 din Legea privind procedura insolven?ei, Nume?te administrator judiciar provizoriu pe G***** M**** R******* S***, care va îndeplini atribu?iile prevăzute de art.58 din lege, a cărui retribu?ie provizorie va fi de 500 lei, urmând să se depună un decont în acest sens. În temeiul art.100 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolven?ei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor, prin Buletinul Procedurilor de Insolven?ă şi conform Codului de procedură civilă, de către administratorul judiciar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990, republicată, şi dispune men?ionarea la registrul comer?ului a reprezentan?ilor permanen?i ai administratorului judiciar. În temeiul art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 dispune ca administratorul judiciar să întocmească şi să prezinte în termen de 20 de zile de la desemnare un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observa?ie din procedura generală. Fixează termen pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolven?ei în termen de maxim 40 de zile de la desemnare Fixează termenul limită pentru depunerea crean?elor la data de 02.11.2020 Fixează termenul limită pentru verificarea crean?elor, întocmirea, şi publicare în BPI a tabelului preliminar al crean?elor la data de 23.11.2020 În temeiul art. 111 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 contesta?iile cu privire la crean?ele înscrise în tabelul preliminar vor fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a acestuia. Fixează termen pentru afi?area tabelului definitiv al crean?elor la data de 21.12.2020 Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar. In temeiul art.39 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolven?ei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribu?iei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilită?ile băne?ti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Stabile?te termen de judecată la data de 20.01.2021, camera 66, ora 9 Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolven?ă. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bihor. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 16 septembrie 2020
Hotarare intermediara 618/2020 din 16.09.2020