D** A*** S*** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtG******* I**
IntervenientAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. DAB AUTO SERV S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. şi cu intervenientul forţat G******* I**. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 733,11 lei, reprezentând diferenţa despăgubirii aferente dosarului EJ00652702. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere, calculate prin raportare la debitul principal de 733,11 lei, începând cu data de 22.11.2019 şi până la data achitării integrale a debitului principal. Respinge în rest capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, ca neîntemeiat. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.11.2020.
Hotarare 8909/2020 din 03.11.2020Amână pronunţarea la data de 03.11.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2020Pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 28.09.2020