Dosar 6672/312/2020 din 21.12.2020

tâlhărie (art.233 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6672/312/2020
Data dosar:
21.12.2020
Instanta:
Judecătoria Slobozia
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
tâlhărie (art.233 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 penal
  • Condamnare

    În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 233 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul STAN NICUŞOR, (date), la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă săvârşită la data de 25.11.2020 în dauna patrimoniului persoanei vătămate DIMA ŞTEFAN. În baza art. 67 alin. (2) din Codul penal, interzice inculpatului pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 din Codul penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal. În baza art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 din Codul penal. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnata va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) din Codul penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile. Desemnează Serviciul de Salubrizare al comunei Ciulni?a şi Dispensarul Medical din localitate ca entităţi din cadrul comunităţii unde urmează să execute obligaţia de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii. În temeiul art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 96 din Codul penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 242 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul STAN NICUŞOR. În baza art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe timpul controlului judiciar, inculpatul va respecta următoarele obligaţii: - de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Ialomiţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu se apropie de persoana vătămată Dima Ştefan, (date) sau de membrii de familie ai acesteia şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă, - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin (4) din Codul de procedură penală, desemnează Inspectoratul de Politie al Judeţului Ialomiţa cu supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar. Atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile stabilite, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv. Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 10.12.2020 – 01.04.2021. Ia act că partea civilă Dima Ştefan, (date), a renunţat la pretenţiile civile. Suma de 1495 lei, ce reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu inculpatului, conform delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie ataşată la dosar cu nr. 2013/2020, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Ialomiţa. În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul STAN NICUŞOR la plata sumei de 1450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.04.2021.

    Hotarare 140/2021 din 01.04.2021
  • Sedinta din data de 31.03.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet 2 penal
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte pronunţarea la data de 01.04.2021. Pronunţată în şedinţă publică aastăzi, 31.03.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet 2 penal
  • Amână cauza

    Lipsă procedură.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD